Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Cine este viitorul ministru al Economiei, Ion Ariton

Senator de Sibiu, Ion Ariton este la primul mandat de parlamentar şi are în spate o carieră palidă de politician.

Ion Ariton ar putea deveni ministru de Finanţe
Ion Ariton ar putea deveni ministru de Finanţe / FOTO: Senatul României

Înlocuitorul lui Adriean Videanu la şefia Ministerului Economiei, Ion Ariton, e un politician fără cine ştie ce notorietate în spate. Asta deşi se află de ani buni în rândurile PDL. De profesie economist, Ariton a lucrat vreme de 10 ani la Petrom, până în 2003, pentru ca, în perioada 2005-2007, să fie numit prefect al judeţului Sibiu. A fost practic momentul în care Ariton a intrat în planul secund al politicii mari.

Înlocuit din funcţie de Guvernul Tăriceanu, după ce PD a fost exclus de la guvernare, Ariton s-a judecat cu Executivul şi şi-a câştigat scaunul în instanţă. Ce-i drept, după ce ajunsese senator pe listele PDL, în toamna lui 2008.

Din decembrie 2008 este preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Senatul României. Totuşi, scurta sa carieră de senator nu pare nici ea una încununată de glorie. În dreptul său, pe site-ul instituţiei, nu figurează nicio iniţiativă legislativă.

În urmă cu mai mulţi ani, Ariton a fost implicat, potrivit presei locale, într-un megascandal legat de jobul la Petrom. A fost cercetat într-un dosar pentru o gaură uriaşă în gestiunea Petrom Sibiu, dar a primit în cele din urmă neînceperea urmăririi penale.

Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice din Timişoara, Ariton are trei imobile în judeţul Sibiu şi este acţionar la Banca Carpatica, controlată de omul de afaceri sibian, Ilie Carabulea.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro