Anul bancar 2006 începe cu o supriză pentru românii care au banii la bancă şi caută să-i înmulţească prin dobânzi. Pentru prima dată în ultimii cinci ani, dobânzile bancare sunt atât de mici încât nu mai acoperă inflaţia.

Rata inflaţiei prognozată pentru anul acesta este de 7 la sută, în condiţiile în care dobânda medie este între 5,5 si 6 la sută. Iar din banii luaţi de pe dobânzi, trebuie plătit şi impozitul de 16%, astfel că s-ar obţine mai puţin decât s-a depus.

Analiştii financiari numesc aceasta "dobândă real-negativă"

Explicaţia ar putea consta în faptul că băncile şi-au reorientat politica de atragere a resurselor de la dobânzile pe depozitele bancare ale firmelor sau ale persoanelor fizice, la dobânzile percepute la credite, care sunt în medie de 12 la sută.

Altfel spus, băncile cumpără lei cu "preţul" de 6% din suma atrasă, apoi îi vând mai departe cu dublul acestui "preţ".