Primăria Capitalei atrage precum un magnet politicienii şi pe cei care visează să ajungă într-o poziţie de putere. Fotoliul de edil şef este o rampă de lansare pentru alte funcţii şi o uşă deschisă spre... Cotroceni.
După doi ani la cârma Capitalei, Sorin Oprescu este în cărţi pentru încă un mandat.
Motivaţia ar fi autostrada suspendată. Sorin Oprescu nu a renunţat la visul de campanie, aşa că, cel mai probabil, el va dori să-şi ducă la bun sfârşit acest proiect. Doctorul de la Primărie ar putea să îl aibă drept contracandidat pe edilul sectorului 5, Marian Vanghelie care nu îşi ascunde ambiţia de ajunge primar general.
Un alt edil de sector şi-a anunţat intenţia de a candida pentru funcţia de primar general. Neculai Onţanu, primarul sectorului 2, pare să îşi fi început campania de imagine ce nu exclude apariţii inedite în mijlocul cetăţenilor.
O postare pe blogul personal a adus în atenţie un alt posibil candidat pentru fotoliul de primar general. Elena Udrea scria în această vară cum poate fi transformat Bucureştiul într-un oraş atractiv pentru turişti.
Presa a scris şi de o altă posibilă candidatură. Şi omul de afaceri, Elan Schwartzenberg, fostul soţ al Mihaelei Rădulescu, ar cocheta cu ideea de a deveni edil general al Capitalei








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M