Nu era pregătit pentru o carieră militară
Pe numele său complet, Erwin Johannes Eugen era al treilea din cei cinci copii ai familiei Rommel, având trei fraţi – Manfred, Karl, Gerhard - şi o soră - Helene. În tinereţe, tatăl lui Rommel a fost locotentent de artilerie în armată, ceea ce l-a făcut să îl împingă si pe fiul său spre această carieră. Erwin, însă, părea interesat să devină inginer, manifestându-şi talentul încă de timpuriu, de la 14 ani, când construieşte, cu ajutorul unui prieten, un planor, ce putea să fie utilizat pe distanţe mici.
Tatăl său îl determină să intre în armată
Cu toate acestea, tatăl său îl recomandă pe Erwin armatei din Württemberg, printr-o scrisoare unde notează că, fiul său este „econom, de încredere şi un gimnast bun”. Iniţial, atât departamentul de artilerie, cât şi cel al inginerilor din armată îi resping aplicaţia, însă la 10 Martie 1912, Regimentul de Infanterie Numărul 124 din Württemberg, îl cheamă pentru un examen medical[2]. Deşi s-a descoperit că suferea de hernie, a fost acceptat, iar la 19 Iulie 1910, se alătură regimentului său. După câtva timp este trimis la Şcoală Regală de Ofiţeri din Danzig, pe care o termină în Noiembrie 1911.
Comandantul şcolii scrie despre Erwin Rommel că are „un caracter puternic, cu o imensă voinţă şi entuziasm... Ordonat, punctual, conştiincios şi prietenos. Foarte bine înzestrat mental, cu un simţ strict al datoriei”, Rommel este, aşadar, „un soldat valoros”[3]. Însă, la călărit, gimnastică sau utilizarea sabiei era doar adecvat. Ca urmare a acestei caracterizări, în 1912, la 21 de ani, Erwin devine locotenent.
Căsătoria cu Lucia Mollin
Pe lângă educaţia militară primită la Şcoala de Cadeţi, la Danzig, la unul dintre balurile la care era obligat să participe, Rommel a întâlnit-o pe cea care avea să îi devină soţie şi anume, Lucia Maria Mollin. În timpul Primului Război Mondial, în 1916, Lucia şi Erwin se căsătoresc, după care, Rommel pleacă pe front, însă, cei doi vor menţine o corespondenţă zilnică prin scrisori, până în 1918. Erwin Rommel depindea emoţional de soţia sa, Lucia, dorindu-şi să fie mereu aproape de ea şi să locuiască împreună, însă, conflagraţia mondială nu i-a permis acest lucru. O prietenă apropiată a Luciei îşi aminteşte că aceasta îşi domina complet soţul, dar era „minunat să vezi cum Erwin se fâstăceşte când o vede...fraza lui favorită părea să fie,.[4]”
Participarea la Primul Război Mondial – prima validare a abilităţilor sale
Regimentul de Infanterie 124 a fost staţionat la Weingarten, lângă Stuttgart, iar până în 1914, Erwin Rommel a instruit recruţi. Însă, era foarte diferit de ceilalţi locotenenţi, deoarece era total dedicat carierei sale, abţinându-se de la a bea sau fuma. În luna Martie a anului fatidic 1914, Rommel a fost trimis să comande o unitate la Regimentului de Artilerie Numărul 49 de la Ulm. În timpul crizei din Iulie 1914, Rommel scrie că „Germania se află sub sinistra ameninţare de război. Peste tot, sunt feţe grave şi îngrijorate (...) Pentru mine, acesta este ultimul exerciţiu cu artileria... După cum lucrurile sunt foarte serioase acum, trebuie să mă întorc la regimentul meu... cu orice cost, la Infanterie”.
Mai mult, „ordinul de mobilizare ajunge la noi. Asta este! Strigătele tinerilor militari germani se aud în toată mănăstirea. Comandantul nostru suprem ne cheamă la arme! Ce am promis comandantului regimentului nostru vom putea şi trebuie să o demonstrăm prin fapte: Credincioşi, până la moarte”[5].
În timpul Primului Război Mondial, face parte iniţial din 5. Armee (Armata a 5a) de pe Frontul de Vest[6] şi apoi din Alpenkorps, unitate militară de elită. Participă în campaniile germane din România, Franţa şi Italia, fiind rănit de trei ori, fapt pentru care primeşte Crucea de Fier, prima şi a doua clasă. De asemenea, pentru curajul său în luptele de la Caporetto şi Spar, este recompensat cu Medalia de Merit, fiind astfel cel mai tânăr individ, care a primit cele mai înalte distincţii ale Armatei Germane. În bătălia de la Caporetto, a reuşit, printr-o manevră militară foarte îndrăzneaţă, să ia prizoneri 9 000 de soldaţi şi 150 de ofiţeri italieni, precum şi 81 de tunuri. A fost, însă, nemulţumit deoarece, deşi i s-a acordat medalia în Decembrie 1917, a primit-o abia peste o lună.
Continuarea pe historia.ro
