Cinci turişti francezi şi-au pierdut viaţa într-un accident de avion în Peru. Primele indicii arată că aparatul de mici dimensiuni s-a prăbuşit din cauza unei erori de pilotaj.

Martorii spun că avionul Cessna zbura la mică înălţime când s-a agăţat de cablurile de înaltă tensiune. Toţi cei cinci turişti aflaţi la bord au murit. Pilotul, un peruan, a supravieţuit şi se află în prezent la spital, iar starea lui de sănătate este stabilă.

Un purtător de cuvânt al companiei Aero Ica, cea care a închiriat avionul, a declarat că acesta efectua un zbor de 30 de minute în apropierea celebrelor desene de la Nazca, una dintre destinaţiile turistice extrem de populare din Peru. Compania operează circa 80 de zboruri zilnic în această zonă.