Foto: sandia.gov

Nouă mandate de arestare au fost puse în aplicare în Los Angeles, a anunţat la Bucureşti, procurorul general adjunct al Departamentului de Justiţie al SUA, Marck R. Filip, după o întâlnire cu procurorul general Laura Codruţa Koveşi.

Procuratura California derulează o anchetă cu privire la activitatea unui grup de crimă organizată, care a comis mai multe infraţiuni de furt de identitate, fraudă şi infracţiuni informatice, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit acestuia, procurorii români i-au pus sub acuzare, pe 15 mai, pe Sorin Alin Panait, Ştefan Sorin Ilinca, Marian Ciulean, Irinel Nicuşor Stancu şi Petru Bogdan Belbiţă pentru constituire de grup organizat, falsificare de instrumente de plată electronică, efectuarea de operaţiuni frauduloase cu instrumente de plate electronică şi acces neautorizat.

Oficialul american a mai afirmat că acţiunea comună a procurorilor români şi americani a început în martie. Marck R. Filip a declarat că din România au fost trimise în Statele Unite datele personale ale mai multor persoane acuzate că au folosit spamul pentru a obţine informaţii depre cetăţeni americani. Românii le scriau acestora că reprezintă bănci şi le cereau datele personale, pentru ca apoi să le cloneze cardurile şi să retragă bani de la ATM.

"După analizarea etimologiei numelor, aceştia nu par sa fie români", a declarat oficialul american despre cetăţenii reţinuţi, luni, în SUA. Marck R. Filip a mai afirmat că săptămâna trecută, DIICOT a primit o cerere de comisie rogatorie pentru efectuarea unor perchezitii.

Prejudiciul cauzat prin aceste fapte depăşeşte un milion de dolari, iar numărul păgubiţilor se ridică la câteva mii de persoane, au declarat oficialii români şi americani.

Procurorii DIICOT au percheziţionat şapte locaţii din Bucureşti, Craiova, Caracal şi Buzău.