Foto: NewsIn
Se întâmpla la câteva zile după opt martie. Profesoara de geografie, Elena Stan, a intrat în clasă, eleva s-a îndreptat spre ea ca să-i dea o floare. "Mi-a dat cu ea în cap şi mi-a zis că nu acceptă flori de la copii handicapaţi", a declarat fata. Pe deasupra, i-a dat şi nota doi. Şi ei şi colegilor care i-au luat apărarea.

Eleva a făcut marea greşeală să întrebe de ce a primit nota doi.

"A vrut să mă dea afară şi nu am ieşit şi a început să-mi dea cu catalogul în cap, să mă facă nesimţită (...) m-a dat cu capul de dulap şi de perete, am avut semne pe faţă şi pe mâini", a mai povestit eleva.

De altfel, profesoara n-a ezitat să vorbească urât nici cu părinţii sau cu ceilalţi profesori în cancelarie. Mai mult, suna la poliţie să vină să facă ordine în clasă. Din păcate, nu e vorba de un comportament singular. Alţi cinci profesori, raportaţi de părinţii elevilor, s-au purtat cam la fel.

"Au bătut elevii. Un profesor a dat elevul cu capul de tablă. Alt profesor i-a tras de urechi atât de tare încât i-a desprins urechea. În această situaţie am desfăcut contractul de muncă", a precizat Stelian Fedorca, inspector şcolar general.

Ca şi în cazul profesoarei Elena Stan.

Ironia acestei poveşti este că dacă profesoara dă examen de titularizare şi ia, poate fi repartizată să predea din nou la orice şcoală, inclusiv la cea de la care a plecat.

Asta în lipsa unei hotărâri judecătoreşti. Şi psihologii atrag atenţia că un comportament violent faţă de copii îi poate traumatiza pentru mult timp, poate pe viaţă.

"Le dau o veste proastă, violenţa e ultimul refugiu al incompetenţei", a menţionat Irina Petrea, coordonat Salvaţi Copiii.