Potrivit unui comunicat remis sâmbătă de IGPR, pe parcursul anului 2010, ofiţeri ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud, cu sprijinul de specialitate al DGIPI şi sub supravegherea procurorilor DIICOT - Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud, au documentat activitatea a cinci persoane din judeţul Bistriţa-Năsăud, suspectate că, în intervalul 2004 - 2010, au recrutat şi găzduit mai multe minore din judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud, în scopul practicării prostituţiei.
În urma a cinci percheziţii făcute joi, una în Bistriţa şi celelalte patru în comuna Lechinţa, au fost găsite trei dintre minorele exploatate de cei cinci suspecţi. Aceştia a fost duşi la sediul DIICOT - Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud, pentru a fi audiaţi.
Procurorii au decis reţinerea celor cinci pentru 24 de ore, sub acuzaţia de trafic de minori, iar vineri, magistraţi ai Tribunalului Bistriţa-Năsăud au admis propunerea de arestare preventivă a acestora. Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspecţilor şi tragerii la răspundere penală a acestora.
Cinci persoane care racolau minore pentru prostituţie au fost arestate
Cinci persoane, suspectate că au recrutat pentru prostituţie mai multe minore din Cluj şi Bistriţa-Năsăud, au fost reţinute în urma unei acţiuni a poliţiştilor şi procurorilor DIICOT din Bistriţa-Năsăud, ulterior fiind arestate pentru 29 de zile, prin decizia instanţei, informează Poliţia Română.
Citeşte totul despre:
arest, DIICOT, închisoare, infracţiune, infractor, minoră, poliţie, prostituată, prostituţie, racolare








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M