Foto: RTV

Aceştia sunt Mircea Chelaru, Nicolae Spiroiu, fost ministru al Apărării, Gheorghe Rotaru-, fostul şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, Dan Zaharia şi Florentin Popa, ambii conducători ai departamentului de înzestrare şi logistică din Ministerul Apărării.

Operaţiunea "Iuda" declanşată de Direcţia de Siguranţă Militară arată că cei cinci gravitează în jurul lui Aurel Cazacu, şeful Direcţiei Producţia de Apărare din Guvern. Potrivit jurnaliştilor de la Evenimentul Zilei, prin afacerile pe care le derulează, gruparea ar prejudicia cercetarea, înzestrarea şi modernizarea Armatei, dar şi comerţul cu tehnică militară. Unul dintre cei vizaţi, fostul şef de stat major, generalul Mircea Chelaru, taxează dur operaţiunea, "sunt mandatarii unei instituţii falimentare, care nu fac decât idioţenii".

Contactat telefonic de către reporterii Realitatea TV, Mircea Chelaru a refuzat să comenteze informaţiile din Evenimentul Zilei. Chelaru a spus însă că va citi întreg articolul în ziarul de mâine şi va decide apoi ce măsuri trebuie să ia împotriva publicaţiei. Nicolae Spiroiu,Dan Zaharia, Florentin Popa şi Gheorghe Rotaru nu au putut fi contactaţi pentru a comenta acuzaţiile.