În fabula lui Esop, un corb foloseşte pietre pentru a creşte nivelul apei dintr-un ulcior, pentru a-ş stăpâni setea.
După mai multe experimente, cimpanzeii au reuşit să scoată o alună dintr-un tub, folosind apa dintr-un recipient din apropiere.
Un cimpanzeu a recurs chiar şi la o metodă mai originală: a urinat în tub, pentru a ajunge la alună.
Dr. Daniel Hanus, de la Institutul Max Planck din Germania, a reluat un studiu din 2007, când cinci urangutani au rezolvat aceeaşi problemă. De data aceasta, cercetătorii au comparat gorile, cimpanzei şi copii cu vârste de 4-8 ani.
Toate cele 5 gorile au picat testul. Din 43 de cimpanzei, 14 şi-au dat seama cum să rezolve problema, iar 7 au fost suficient de insistente pentru a ajunge la premiu. Cimpanzeul care a urinat pe alună a avut şi el succes şi a mâncat premiul.
Copiii au avut la îndemână un recipient cu apă. Cei de patru ani au fost depăşiţi de cimpanzei, doar 2 din 24 reuşind să rezolve problema. Cei mai mari au rezolvat fabula lui Esop cu mai mult succes.
"Chiar şi copiii mai mari au considerat grea problema. A fost interesant şi impresionat să vedem cât de greu este pentru ei", a spus dr. Hanus.
Cimpanzeii rezolvă fabula lui Esop: Varsă apă într-un tub pentru a ajunge la o alună VIDEO
Cimpanzeii au reuşit să reinterpreteze o fabulă antică, după ce au turnat apă într-un tub pentru a ajunge la delicioasa recompensă.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M