Ultimul câştigător din Turul Ciclist al Franţei nu va participa la ediţia din acest an a "Marii Bucle". Astana, echipa spaniolului Alberto Contador, nu se află pe lista participantelor după ce, în 2006 a fost exclusă din "Le Tour", din cauza implicării într-un scandal de dopaj.
Contador a fost succesorul celebrului Lance Armstrong la cârma formaţiei Discovery Channel, cu care a câştigat Turul Franţei în 2007. După desfiinţarea formaţiei americane, spaniolul a trecut la Astana însă alături de contract şi-a semnat şi propria excludere din ediţia de acest an a Marii Bucle.
Astana se află pe lista neagră a organizatorilor tuturor marilor competiţii cicliste, după ce în 2006 a fost implicată în scandalul de dopaj cunoscut sub numele de "Operaţiunea Puerto".
În 2007 formaţia s-a retras din proprie iniţiativă de la start, iar acum organizatorii turului au decis să îşi ia măsuri de precauţie. "Excludem Astana pentru prejudiciile pe care le-a adus acestei competiţii, în 2006, din cauza scandalului doping, şi în 2007, pentru că a trădat încrederea noastră", au spus oficialii de la Paris.
"Înţeleg decizia organizatorilor, dar aceasta nu este spre binele meu", a comentat Alberto Contador, un câştigător de Tur al Franţei care nu îşi poate apăra trofeul.
Ciclism: Alberto Contador nu va participa la ediţia din acest an a Turului Franţei
PUBLICAT
Joi, 14 Februarie 2008 15:07
ACTUALIZAT
Joi, 14 Februarie 2008 15:07
SURSA
Realitatea TV
Alte sporturi
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din SPORT
27 Mai, 13:11
27 Mai, 19:44








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M