CIA face angajări. Se caută agenţi care cunosc la perfecţie măcar o limbă străină. Sunt preferaţi studenţii, dar oricine cu un trecut curat ca lacrima şi-ar putea depune candidatura. Doar că americanii nu prea se înghesuie. Aşa că agenţia a trecut la o campanie agresivă de publicitate. Un spot ce aduce mai mult a filmele cu James Bond încearcă să stârnească interesul tinerilor.
Clipurile tv sunt completate de târguri prin universităţi unde studenţii primesc îndrumări şi sunt convinşi măcar să se supună unor teste. Şeful CIA a explicat ce se aşteaptă de la viitorii agenţi.
"Ofiţerii noştri din străinătate trebuie să fie capabili să adune informaţii de la sursele lor în limba maternă a acestora şi să se poată amesteca în rândul populaţiei locale", a spus Leon Panetta.
Detalii ca salariul, programul, numărul de posturi sunt evident secrete. Dar mirajul unei vieţi de agent nu îi încântă foarte tare pe studenţii americani.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M