Chivu a fost capul de afiş al ediţiei de sâmbătă a cotidianului sportiv italian "Gazzetta dello Sport". Şi în primul rând capul lui Chivu. Accidentat serios la un duel aerian cu un adversar, în urmă cu o lună, Chivu a suferit o operaţie la craniu. E la recuperare, iar ziariştii italieni au reuşit să-i "fure" internaţionalului român un interviu care se întinde pe două pagini, sub titlul "A doua mea viaţă", dar şi câteva poze. Chivu nu s-a sfiit să se descopere în faţa aparatului de fotografiat, care a surprins câteva imagini destul de şocante. "Soţia mea s-a speriat când mi-a văzut cicatricea", a dezvăluit Chivu.
Deocamdată, spun jurnaliştii italieni, Chivu nu a luat decizia de a-şi implanta păr în zona rămasă "cheală" din cauza operaţiei.
"După operaţie, am vrut să văd accidentarea la televizor", a mai spus Chivu. Fundaşul lui Inter speră ca recuperarea să fie cât mai scurtă şi mai are de aşteptat câteva zile, până la controlul decisiv când va ştii dacă are sau nu acordul medicilor de a reveni la antrenamente. O perioadă căpitanul naţionalei României va purta şi o mască din fibră de carbon.
"Sper să mă întorc repede. La finele lui martie voi fi din nou pe gazon pentru a cuceri titlul şi Liga Campionilor", le-a transmis Chivu suporterilor ner-azzurri. De altfel, internaţionalul român a şi fost trecut de lista lui Inter pentru meciurile din Liga Campionilor.
Fundaşul Cristian Chivu s-a accidentat la cap în meciul cu formaţia Chievo, disputat pe 6 ianuarie, la un duel cu fotbalistul Sergio Pellissier. Internaţionalul român a fost scos de pe teren pe targă, fiind transportat cu ambulanţa la spitalul din Verona. A fost supus apoi unei intervenţii chirurgicale reuşite, ce a durat aproximativ două ore, pentru îndepărtarea unui hematom şi pentru refacerea unei fracturi din zona parietală dreaptă.











Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M