Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Chivu, jucătorul cu cele mai multe cartonaşe galbene din Liga Campionilor

Fundaşul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, a fost jucătorul cu cele mai multe cartonaşe galbene primite în Liga Campionilor, fiind avertizat de cinci ori în acest sezon.

Chivu a primit 5 galbene în actuala ediţie a Ligii
Chivu a primit 5 galbene în actuala ediţie a Ligii / FOTO: PROSPORT

Căpitanul naţionalei României a primit cele cinci cartonaşe de-a lungul celor 608 minute jucate în actuala ediţie a Ligii Campionilor.

Câte patru cartonaşe galbene au primit Chidi Odiah (ŢSKA Moscova), Tomas Sivok (Beşiktaş Istanbul), Leandro Almeida (Dinamo Kiev), Fernando (FC Porto), Thiago Motta, Lucio (ambii Internazionale Milano), Jeremy Toulalan, Cris (ambii Olympique Lyon), Mark van Bommel (Bayern Munchen), Gerard Pique (FC Barcelona).

Golgheterul Ligii Campionilor a fost Lionel Messi (FC Barcelona), cu opt goluri, urmat de Cristiano Ronaldo (Real Madrid) şi Ivica Olici (Bayern Munchen), ambii cu câte şapte reuşite.

Cel mai bun pasator al principalei competiţii europene intercluburi a fost Wesley Sneijder (Internazionale Milano), cu şase "assisturi", urmat de Andrei Arşavin (Arsenal Londra) şi Alberto Gilardino (AC Fiorentina), ambii cu câte cinci pase decisive.

Atacantul argentinian al formaţiei Internazionale Milano, Diego Milito, este lider în clasamentul jucătorilor care au fost surprinşi cel mai des în ofsaid , el fiind semnalizat de 28 de ori. Pe locurile următoare se află Zlatan Ibrahimovici (FC Barcelona) - 18, şi Filippo Inzaghi (AC Milan) - 17.

Fundaşul echipei FC Barcelona, Daniel Alves a comis cele mai multe faulturi, 27, fiind urmat de Mark van Bommel (Bayern Munchen) - 26, Sergio Ramos (Real Madrid) şi Alexander Song (Arsenal Londra), - ambii câte 25 de faulturi comise.

Cel mai faultat jucător în actuala ediţie a Ligii Campionilor a fost Bastian Schweinsteiger (Bayern Munchen) - 30, urmat de Diego (Juventus Torino) şi Arjen Robben (Bayern Munchen) - ambii cu câte de 29 de faulturi suferite.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro