Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Chivu, eliminat în derby-ul AC Milan - Inter 3-0

Accidentat la naţională, Chivu a fost titular în derby-ul milanez. Internaţionalul român a jucat doar puţin peste o repriză deoarece a fost eliminat pentru fault în calitate de ultim apărător. Sacrificiul său, făcut la 1-0 pentru AC Milan, nu a ajutat deloc Interul, care a pierdut în cele din urmă cu 0-3.

Cristi Chivu
Cristi Chivu / FOTO: www.inter.it

Echipa Internazionale Milano, cu Cristian Chivu în teren până în minutul 54, când românul a primit un cartonaş roşu, a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 3-0 (1-0), de formaţia AC Milan, în derbiul etapei a XXXI-a a campionatului Italiei.

AC Milan a deschis scorul în primul minut de joc, prin Pato, care a reuşit şi golul al doilea în minutul 62. Al treilea gol al formaţiei gazde a fost reuşit de Cassano, în minutul 89, din penalti.

În minutul 54, fundaşul Cristian Chivu a primit cartonaşul roşu după ce l-a faultat pe Pato din postura de ultim apărător. AC Milan a beneficiat de o lovitură liberă, în urma acestei faze, portarul Julio Cesar reuşind să apere şutul lui Thiago Silva de la aproximativ 17 metri.

În minutul 90+1, Cassano (AC Milan) a primit al doilea cartonaş galben, fiind eliminat.

Tehnicianul formaţiei AC Milan, Massimiliano Allegri, a folosit următoarea formulă de joc: Abbiati - Abate, Nesta, Thiago Silva, Zambrotta - Van Bommel - Gatusso (Flamini '52), Boateng, Seedorf - Robinho (Cassano '80), Pato (Emanuelson '84).

Antrenorul Interului, Leonadro, a trimis în teren următorii jucători: Julio Cesar - Maicon, Ranocchia, Chivu, Zanetti - Motta, Cambiasso (Stankovici '71) - Pandev (Cordoba '55), Sneijder, Eto'o - Pazzini (Milito '64).

În urma acestui rezultat, AC Milan şi-a consolidat poziţia în clasament, acumulând 65 de puncte, fiind urmată de Inter (60 puncte) şi Napoli (59 puncte, un joc mai puţin).

 

Citeşte şi un comentariu pe sportvox

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro