Foto: NewsIn

"Să nu îl mâniem pe Dumnezeu. Am muncit mult, am alergat, am reuşit să ne creem şi multe ocazii de a marca. Am şi avut noroc în anumite faze în care ei puteau marca. E un rezultat echitabil. E bine, atâta timp cât am jucat împotriva Campioanei şi Vicecampioanei Mondiale. Avem o echipă harnică. Aleargă, suferă, ştie să se bucure şi să plângă", a declarat Cristi Chivu pentru TVR.

Chivu a declarat că jucătorii nu au de ce să fie supăraţi pe Mutu, deoarece el a muncit munt şi ajucat bine, dar i se poate întâmpla oricui să rateze un penalty.

"Adrian a jucat foarte bine, a înscris, dar a avut ghinion. Penalty-urile se mai şi ratează. Îi mulţumim şi sperăm să treacă peste", a mai spus Chivu.

România şi Italia au terminat la egalitate, scor 1-1, partida din Grupa C de la EURO 2008.

În ultima etapă din grupă România va întâlni Olanda, iar Italia va juca cu Franţa, pe 17 iunie, de la ora 21.45.