Ipoteză existenţei unei scrisori oficiale prin care Comisia Europeană avertizează România că nu este mulţumită de forma Legii ANI a provocat, luni, un adevărat scandal.
La scurt timp după ce ministrul Justiţiei Tudor Chiuariu a anunţat că doreşte modificarea legii, deputatul PSD Victor Ponta l-a acuzat că nu face acest lucru din proprie iniţiativă, ci pentru că ar fi primit o scrisoare de la Franco Frattini, comisarul european pentru justiţie. Existenţa unei scrisori oficiale este negată de ministrul Justiţiei, de premierul Tăriceanu şi de cabinetul comisarului Frattini.
"Nu am primit nicio sesizare de la Frattini, iar domnul Ponta dezinformează", a spus Tudor Chiuariu despre informaţiile furnizate de Victor Ponta, în cadrul emisiunii "Fabrica". La aceste acuzaţii, vicepreşedintele pesedist a reacţionat dur: "Aroganţa domnului Chiuariu este egalată doar de incompetenţa sa. Aduceţi-vă aminte de faptul că sunteţi în funcţie datorită voturilor PSD şi din acest punct de vedere trebuie să aveţi puţin obraz".
"Băsescu ne-a informat despre această scrisoare, 15 oameni au fost prezenţi, şi ne-a întrebat dacă avem ceva de obiectat împotriva acestei ordonaţe de urgenţă şi noi am spus că nu", a mai explicat Victor Ponta.
Tudor Chiuariu consideră că gestul lui Victor Ponta este doar o modalitate prin care se poate "lovi" în el şi în Monica Macovei, vicepreşedintele pesedist "minţind cu neruşinare".
Purtătorul de cuvânt al comisarului european Franco Frattini susţine că nu există nicio scrisoare de la instituţiile europene către autorităţile române referitoare la Agenţia pentru Integritate.
Şi premierul Tăriceanu a declarat că această scrisoare de la Frattini nu există şi că Victor Ponta nu are niciun fundament când afirmă asemenea lucruri. Călin Popescu Tăriceanu a mai adăugat că a luat hotărârea modificării Legii ANI în urma consultărilor cu Tudor Chiuariu, ministrul Justiţiei.
Chiuariu vs. Ponta, schimb de replici dure pe marginea Legii ANI
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din JUSTIŢIE








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M