„Ofer un mandat președintelui Băsescu, care să ne reprezinte până la aderarea definitivă a R. Moldova la UE”, a declarat Dorin Chirtoacă, primarul general al municipiului Chișinău,scrie Unimedia.md.
Dorin Chirtoacă i-a oferit lui Traian Băsescu un mandat pentru ca liderul român „să ne reprezinte până la aderarea definitivă a R. Moldova la UE”. „Sper că aveți mandat de la Președinție ca să îmi dați acest mandat”, a replicat Băsescu zâmbind.
„Noi avem un singur obiectiv - R. Moldova să devină membră a UE. E greu, deoarece țara a rămas în urmă la mai multe capitole. Propunem să semnăm un parteneriat, ca să ne împărtășim experiența noastră. Am înaintat acest acord la Președinție și la Guvern și sper să îl semnăm în cel mai scurt timp”, a adăugat Băsescu.
Întrebat dacă mai crede în unirea R. Moldova cu România, Traian Băsescu a răspuns: „Este important să ne iubim la fel. În rest, în UE o să ne regăsim!”.
„Avem istorie comună. Eminescu și Vieru sunt poeți naționali în ambele țări. R. Moldova este un pământ, pe care îl iubim și îl respectăm!”, a spus acesta, încheind cu următoarele cuvinte: "Aveți încredere în România!”
La primărie au fostprezente mai multe vedete, printre care Pavel și Cleopatra Stratan, Natalia Barbu etc.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M