Rusia şi China se opun oricărui ultimatum dat Iranului în dosarul nuclear. Anunţul a fost făcut în vineri seară la Londra, la reuniunea celor şase miniştri de externe din ţările membre permanente în Consiliul de Securitate ONU. La întâlnire urma să se ia o decizie referitoare la eventuale sancţiuni impuse regimului de la Teheran.

Reuniunea s-a amânat până seara târziu, pentru că secretarul de stat american Condoleezza Rice a sosit cu două ore întârziere, din cauza problemelor tehnice pe care le-a avut avionul care a adus-o din Irak. Participanţii anunţaseră iniţial că sunt dispuşi să discute despre sancţiuni proporţionate, progresive, reversibile şi foarte precise împotriva Iranului.

Rusia şi China, importanţi parteneri economici ai Teheranului, au respins însă ultimatumul şi au cheamat la noi negocieri. Occidentalii se tem că Iranul foloseşte uraniul îmbogăţit în scopuri militare pentru fabricarea armei nucleare. Consiliul de Securitate ONU va dezbate săptămâna viitoare posibilele sancţiuni, diplomatice sau economice împotriva Iranului.