Chimicalele din produsele cosmetice sunt periculoase pentru femeile tinere
Anumite substanţe chimice prezente în cosmetice şi produse de îngrijire corporală sunt periculoase pentru femeile tinere, potrivit unui raport al organizaţiei non-profit Environmental Working Group (EWG), prezentat de presa americană de specialitate.
Cercetătorii americani avertizează asupra problemelor de sănătate care
pot fi provocate de răspândirea tot mai mare a substanţelor chimice.
Studiul a fost făcut pe probele de sânge şi urină a câteva zeci de
tinere din 18 oraşe americane, care au fost testate pentru descoperirea
a 25 de substanţe chimice. În probele recoltate au fost descoperite 16
chimicale, din categoriile de ftalaţi, triclosan şi parabeni.
Toate cele patru categorii de ingrediente au fost asociate, potrivit
testelor de laborator, cu apariţia cancerului.
"Fiecare tânără avea între 10 şi 15 chimicale în corpul său, nouă
dintre acestea fiind comune tuturor tinerelor testate", se precizează
în raportul EWG.
Cercetătorii avertizează şi asupra faptului că tinerele folosesc cosmetice ce conţin anumite substanţe chimice care afectează sistemul hormonal, deoarece corpul lor este încă în creştere. Potrivit studiului EWG, prezenţa chimicalelor în corp nu reprezintă o surpriză în cazul femeilor tinere, care folosesc, în medie, 17 produse pe zi, cu 174 de ingrediente.
"Chimicalele respective pot dăuna hormonilor, deci nu ar trebui să fie utilizate la producerea cosmeticelor folosite de milioane de tinere", a concluzionat unul dintre cercetători, Rebecca Sutton.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 





2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni
Ministrul Berca despre inundaţii
Clujul in Realitate 13.02.2012
O bătrâna a murit după ce a căzut...








Feedback

