Liberalul Andrei Chiliman, aflat la al doilea mandat în fruntea primăriei sectorului 1, are 27 de terenuri, majoritatea moştenite. Însumate, asta înseamnă vreo 66 de hectare.
Potrivit site-ului blogulparlamentarului.ro, pe locul doi este Gheorghe Ciuhandu. Primar al Timişoarei de 15 ani, Chiuhandu are 4 terenuri care însumate înseamnă peste 27 de hectare. Toate sunt moştenite.
Aproximativ 27 de hectare are în proprietate şi primarul municipiului Buzău. Social-democratul Constantin Boşcodeală are 7 terenuri, dintre care unul este moştenit, iar restul sunt cumpărate în ultimii 15 ani, de când conduce primăria.
Când vine vorba de imobile, tot primarul sectorului 1 conduce în top. Andrei Chiliman are 9 imobile, dintre care 6 case şi două apartamente. La fel ca în cazul terenurilor, aproape toate sunt moştenite sau obţinute prin donaţie.
Pe locul doi în top este primarul Sibiului. Klaus Johannis, aflat de 11 ani în fruntea primăriei, are în proprietate 6 imobile, dintre care 3 apartamente şi 3 case. Cu excepţia unei case, restul proprietăţilor sunt cumpărate inclusiv după 2000, de când Johannis a ajuns primar al Sibiului.
Este urmat de primarul Buzăului. Constantin Boşcodeală, şeful PSD Buzău, are 5 imobile, respectiv 3 apartamente şi două case de locuit. La fel, cu excepţia unui singur imobil, toate sunt cumpărate în ultimii 15 ani, de când Boşcodeală este în fruntea primăriei.
La polul opus, printre primarii cu cele mai puţine bunuri pe numele său, este Radu Mazăre. Deşi este în fruntea primăriei Constanţei de 11 ani, Mazăre stă şi acum cu chirie, fără nicio casă sau teren pe numele său. În declaraţia de avere scrie că are doar o şalupă cu remorcă, iar banii, 285 de mii de de euro, şi-i ţine... la saltea.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M