Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Chiliman admite că persoanele care l-au huiduit pe Boc ar putea fi angajaţi ai Primăriei sector 1

Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat joi că este posibil ca persoanele care l-au luat la întrebări pe Emil Boc să fie angajaţi ai Primăriei, menţionând că în aceea zonă unde a mers primul-ministru au ca sediu ADP şi Poliţia Animalelor, şi a precizat că nu el i-a instigat pe aceştia.

Chiliman recunoaşte că cei care l-au huiduit pe Boc ar putea fi angajaţii Primăriei sector / FOTO: chiliman.ro
Chiliman recunoaşte că cei care l-au huiduit pe Boc ar putea fi angajaţii Primăriei sector / FOTO: chiliman.ro

"Eu nu-i cunosc pe toţi oamenii care lucrează în Primăria sector 1.  S-ar putea, dacă ei au declarat că lucrează la sectorul 1, să fie câţiva dintre ei de la sectorul 1. Să nu uitam că noi avem acolo alături de lucrarea aia unde s-a dus dânsul ADP şi Poliţia Animalelor. E posibil să fi fost şi oameni de la sector 1 care sunt pe lista de disponibilizaţi", a declarat Chiliman la Realitatea TV.


El a precizat însă că nu i-a instigat pe aceştia şi a ironizat acuzaţiile premierului la adresa sa pe acest subiect. "Probabil peste tot în România, unde îl huiduie cineva pe Boc, o să se spună că eu am făcut lucrul acesta, pentru că e cea mai facilă ieşire dintr-un clinci. De fapt, dl Boc prin politica dezastruoasă a dus ţara  în faliment, oamenii sunt extrem de nemulţumiţi.  (...) E cel mai prost Guvern pe care l-a avut vreodată România", a mai spus primarul.


Chiliman a arătat însă că îi înţelege pe funcţionarii respectivi care i s-au plâns premierului că vor rămâne fără slujbe. "Această reducere pe care ne-o impune dl. Boc e fără nicio logică şi o bază corectă şi pe urmă se miră că lumea e nemulţumită. (...) În loc să restructureze ministerele, unde sunt o mulţime de oameni pe salarii mari, s-a gândit să facă aceste reduceri de la autorităţile locale. Este normal să se creeze nemulţumiri în rândul celor care lucrează la autorităţile locale", a conchis Chiliman.

Premierul Boc a fost fluierat şi huiduit de câteva zeci de cetăţeni prezenţi la un şantier pe care îl vizita şeful Executivului pe centura Capitalei, acesta transmiţându-le oamenilor care se plângeau că nu au bani că munca este soluţia şi i-a acuzat că au fost instigaţi de primarul Andrei Chiliman.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro