Dan Petrescu a rămas ataşat de Chelsea, clubul pentru care a jucat 121 de meciuri în cinci sezoane. De la venirea sa la Urziceni, sigla Unirii s-a schimbat şi a ajuns să semene izbitor cu actuala emblemă a clubului patronat de rusul Roman Abramovici.

Dan Petrescu a jucat cinci sezoane pentru Chelsea şi a câştigat Cupa Angliei în 1997, Cupa Ligii şi Cupa Cupelor în 1998. Prezent miercuri la meciul cu Newcastle, Petrescu a fost primit cu ovaţii pe Stamford Bridge. După ce şi-a botezat una dintre fete cu numele clubului londonez, Petrescu şi-a dovedit din nou ataşamentul pentru Chelsea. Din luna octombrie, sigla Unirii Urziceni a fost redesenată şi seamănă izbitor cu logoul clubului lui Jose Mourinho.

Mai mult, conducerea celor din Urziceni speră să facă şi bani de pe urma acestei asemănări şi va scoate în curând la vânzare produse cu noua siglă. Anul trecut, Chelsea a câştigat peste 70 de milioane de euro din vânzarea produselor oficiale cu însemnele clubului.