La Cluj se munceşte de zor. Stadionul lui CFR se află în plin proces de modernizare iar oficialii clubului promit că meciul care va aniversa centenarul clubului va avea loc în nocturnă.
Cu ocazia aniversării a 100 de ani de la înfiinţare, CFR Cluj va disputa un meci amical în compania portughezilor de la Benfica. Preşedintele lui CFR Cluj, Iuliu Mureşan, i-a asigurat pe fani că lucrările de modernizare ale arenei din Gruia vor fi aproape gata până la data partidei.
"Până în data de 21 iulie va fi gata în proporţie de cel puţin 80-85 %", a anunţat Iuliu Mureşan.
Clujenii vor putea asista la meciurile echipei favorite în număr mai mare pentru că se va mai monta o tribună de 4.250 de locuri. Totodată, peluza va fi acoperită, iar la tribuna întâi vor fi schimbate scaunele. "Investiţia asta, cu nocturnă cu tot, este de peste 2 milioane de euro", a afirmat Mureşan.
CFR-ul se pregăteşte şi pentru competiţiile oficiale importante. După o campanie de transferuri spectaculoasă, clujenii sunt convinşi că au echipă pentru cea mai importantă competiţie inter-cluburi: Liga Campionilor. "Mi-a spus că are un lot foarte valoros, cum n-a mai avut la alte echipe la care a fost", a dezvăluit preşedintele Mureşan spusele tehnicianului din Gruia, Ioan Andone.
Fostul antrenor al lui Dinamo şi Omonia Nicosia l-a nominalizat şi pe cel mai important jucător din lotul ceferiştilor. "Fabbiani. L-am văzut jucând cu Boca Juniors. Eu spun că va fi cel mai bun străin care a jucat vreodată în campionatul românesc, a spus Andone.
CFR Cluj se pregăteşte de Liga Campionilor
PUBLICAT
Duminică, 1 Iulie 2007 19:16
ACTUALIZAT
Duminică, 1 Iulie 2007 19:16
SURSA
Realitatea TV
Fotbal intern
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din SPORT
27 Mai, 13:11
27 Mai, 19:44








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M