Până la titlul de campioană la care visează în sezonul viitor, clujenii de la CFR se gândesc la grupele Cupei UEFA. Acesta este obiectivul imediat al clujenilor. "Suntem pregătiţi, împreună cu Ando şi cu băieţii, să putem să intrăm până în grupele cupei UEFA. Cu stadionul suntem pregătiţi, cu echipa suntem şi mai pregătiţi", a anunţat preşedintele Iuliu Mureşan.
După ce au învins două echipe din Polonia în cantonamentul din Austria, clujenii le dau încredere steliştilor înaintea confruntării cu Zaglebie Lubin din turul doi preliminar al Champions League.
"M-am uitat la cele două jocuri pe care le-am avut cu echipele din Polonia. Polonezii sunt mult sub noi", a declarat Andone, antrenorul celor de la CFR.
După cinci victorii şi două remize în Austria, clujenii se pregătesc de meciul verii cu portughezii de la Benfica.
"Benfica vine cu toată echipa, cu 22 de jucători şi un staff destul de mare. 18 persoane în staff. De asemenea, din Portugalia vor veni 5-6 preşedinţi de club", a dezvăluit preşedintele Mureşan.
Cu ocazia meciului de gală cu Benfica, care aniverseză centenarul clubului clujean, organizatorii vor lansa şi cartea aniversară CFR 100.
Amicalul CFR CLuj-Benfica se va disputa sâmbătă, la Cluj, pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", de la ora 21.00.
CFR Cluj se pregăteşte de grupele UEFA şi amicalul cu Benfica
PUBLICAT
Marţi, 17 Iulie 2007 18:49
ACTUALIZAT
Marţi, 17 Iulie 2007 18:49
SURSA
Realitatea TV
Fotbal intern
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din SPORT
27 Mai, 13:11
27 Mai, 19:44








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M