CFR Cluj s-a răzbunat pe armenii de la Banants Erevan pentru evoluţiile mai slabe din precedentele amicale din Cipru. Liderul Ligii I a învins cu 3-0 locul 2 din Armenia, graţie celor trei goluri marcate încă din prima repriză.
Clujenii lui Ioan Andone au făcut cel mai bun amical al iernii, exact în primul meci în care şi-au menajat vedetele Tony, Dorsin, Trică sau Hirschfeld. Cu nu mai puţin de patru români în primul "11", CFR-ul a făcut instrucţie cu armenii de la Banants Erevan în prima repriză, în care a marcat de trei ori prin Anca, din penalty, portughezul Semedo şi argentinianul Diego Ruiz.
Spectacolul ofensiv al liderului campionatului s-a mai domolit în partea secundă, în care ardelenii au mai avut două goluri, ambele anulate însă pe motiv de ofsaid, la Adrian Anca şi tânărul ivorian Kone, aflat la meciul de debut pentru CFR Cluj. Kone a fost adus în această iarnă de oficialii clujeni de la campioana din Coasta de Fildeş şi a jucat până acum doar pentru formaţia a doua a CFR-ului.
CFR Cluj-Banats Erevan 3-0, într-o partidă amicală disputată în Cipru
PUBLICAT
Luni, 11 Februarie 2008 19:52
ACTUALIZAT
Luni, 11 Februarie 2008 19:52
SURSA
Realitatea TV
Fotbal internaţional
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din SPORT
27 Mai, 13:11
27 Mai, 14:10








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M