CFR Cluj a câştigat cu 3-2 meciul jucat cu FC Koper, formaţie aflată pe locul trei în campionatul Sloveniei, însă atmosfera nu este nici pe departe liniştită în lotul campionilor. Antrenorul Alin Minteuan s-a declarat nemulţumit de atitudinea elevilor săi şi a declarat în emisiunea Fanatik Show, de la Digi Sport, că a fost nevoit să ridice tonul în vestiar pentru a-i trezi pe jucători. "Nu vom face nimic în retur dacă vom evolua ca în prima repriză. Mă bucur pentru execuţia formadabilă a lui Traore, dar totodată el ratează foarte uşor din 6 metri. La pauză mi-am apostrofat elevii pentru că nu este posibil ca o echipă cum este Koper să ne domine şi să ne conducă", a spus Minteuan. În aceeaşi emisiune, preşedintele CFR-ului, Iuliu Mureşan, s-a referit şi el la revenirea echipei sale pe tabela de marcaj, de la scorul de 0-2 la 3-2. "Golurile slovenilor mi-au adus aminte de acea calificare ratată a României la Campionatul Mondial din 2002", a spus el. Noua achiziţie a CFR-ului, grecul Kapetanos, nu a fost folosit în această partidă, din cauză că nu este apt din punct de vedere fizic.
CFR a revenit de la 0-2 şi a câştigat cu Koper, din Slovenia
PUBLICAT
Vineri, 4 Februarie 2011 16:01
ACTUALIZAT
Vineri, 4 Februarie 2011 16:01
SURSA
REALITATEA.NET
Antrenorul Alin Minteuan a ţipat în vestiar, la pauză, şi spune că echipa sa nu va face nimic în returul Ligii I dacă va evolua ca în prima repriză.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M