Politicienii se ceartă, caravana trece, discriminarea, la fel.

O veche dispută româno-franceză rămasă în memoria recentă prin faptul că, încercând să-i cânte în strună secretarului francez pentru afaceri europene, ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, a scăpat un porumbel care i-a atras o citare la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, s-a reaprins săptămâna aceasta.

Scânteia a fost declaraţia făcută la Tuşnad de preşedintele Traian Băsescu potrivit căreia integrarea socială a romilor nu mai este o problemă naţională a României. Câteva zile mai târziu, Pierre Lellouche şi Teodor Baconschi şi-au expus diferenţele de abordare în problematică romilor la consiliul miniştrilor de externe. Francezul spune că integrarea romilor e o responsabilitate a ţărilor de origine, iar românul, pasând responsabilitatea prin disipare, argumenta că e nevoie de o abordare europeană a acestei chestiuni.

O zi mai târziu, acelaşi Baconschi, care spunea în martie că că există ”unele probleme fiziologice, naturale, de criminalitate în unele comunităţi româneşti” din Franţa, ”mai ales la romi”, declara într-un interviu pentru agenţia Associated Press că “aceasta (integrarea romilor – n.red.) este o problemă...a întregii comunităţi europene. Trebuie să să luăm foarte repede măsuri la nivel comunitar...pentru incluziunea populaţiei rome”

Contraserviciul francez a venit mai rapid şi mai dur decât al lui Yannick Noah într-un meci cu Ilie Năstase: "Trebuie ca chestiunea roma să fie o condiţie pentru Schengen. România ar trebui să adere la spaţiul Schengen în martie anul viitor şi i-am spus colegului meu român că avem rezerve. Colegul meu nu a apreciat ce i-am spus, dar trebuie să lucrăm cu guvernul român. Există două milioane şi jumătate de romi în România şi e responsabilitatea României să îi integreze. Nu Franţa trebuie să îi integreze pe romii români", a subliniat Lellouche. Lovitură direct unde-i doare tare pe români: la libertatea de mişcare.

La ameninţările franţuzeşti, mai-marii români s-au grăbit să replice prin discursul lui „nu-i corect.

De exemplu, ex-ministrul de Externe Cristian Diaconescu a declarat că România nu poate accepta atitudinea unor demnitari ai Franţei care au susţinut că problema romilor ar trebui să facă parte din condiţionalităţile Schengen pentru România. "De fapt, ministrul francez (secretarul de stat pentru afaceri europene, n.r.) se referă la libera circulaţie a acestor persoane, cred că este principala sa preocupare, şi din acest punct de vedere orice fel de discriminare pe criterii etnice în ceea ce priveşte dreptul de liberă circulaţie este inadminisibilă", a declarat fostul ministru de Externe.

Şi MAE a atras atenţia că integrarea socială a unor cetăţeni ai UE nu intră sub incidenţa acquis-ului Schengen, iar premierul Emil Boc s-a mulţumit să repete poziţia oficială a României: "Cred că România, împreună cu toate celelalte ţări europene, au o obligaţie comună în privinţa problemei romilor", a spus premierul.

Din toată această harababură declaraţională presărată cu ghionturi retorice şi ameninţări între România şi Franţa, o singură problemă rămâne complet neacoperită: Şi cu romii ce se petrece? Până la urmă, romii din România sau cei din Cehia şi Slovacia sunt şi ei cetăţeni şi ar trebui să aibă aceleaşi drepturi cu ceilalţi locuitori ai Uniunii?

Romii din România aparţin şi României şi Europei. Liderii politici şi administrativi nu văd însă această intersecţie. Bucureştiul se mulţumeşte să ceară fonduri europene pentru integrarea romilor. Parisul – la fel ca Roma cu câţiva ani în urmă, strigă că vrea să scape de problema romilor şi, eventual se foloseşte de acest subiect în campaniile electorale.

În România trăiesc între 800.000 şi 2,5 milioane de romi (estimările oficiale diferă de cele neoficiale întrucât mulţi romi fie nu au acte de indentitate, fie nu-şi declară apartenenţa la etnie de teama prejudecăţilor), majoritatea, adică 75%, în condiţii de sărăcie. Numărul romilor din toate cele 27 de state membre ale UE se ridică la 9 milioane. O populaţie substanţială care se confruntă adesea cu discriminare şi cu îngrădirea accesului la resurse de stat şi la locuri de muncă.

O problemă în discuţia despre situaţia romilor este chiar generalitatea termenului. Romii sunt la fel de diferiţi în practici şi relaţii sociale cum sunt şi românii, explică sociologii: Să spui că tot ţiganul fură şi e sărac, e ca şi cum ai spune că toţi românii sunt ortodocşi, toţi francezii fac pâine şi toţi elveţienii sunt bancheri. Tocmai de aceea, integrarea romilor, şi dacă ar exista voinţă din partea actorilor implicaţi, nu se poate face la grămadă. Nu-i poţi forţa pe romii corturari, de pildă, să renunţe la viaţa nomadă, aşa cum nu e inteligent şi nici lucrativ să-i smulgi lipoveanului undiţa din mână trimiţându-l să facă agroturism.

Pentru a înţelege cu oarecare exactitate care sunt nevoile populaţiei de etnie romă, romii trebuie priviţi nu ca un grup compact, ci ca unul divers, aşa cum subliniază teoreticieni sociali ca Rogers Brubaker, care vorbeşte de tentaţia grupismului. Pentru asta, guvernele europene, al României, al Franţei sau altul, ar avea de câştigat dacă ar merge să înţeleagă realitatea din teren în loc să se supună unor preconcepţii de birou.