România va intra din iulie 2010 sub
incidenţa obligatorie a unei directive europene care vizează protecţia
mediului prin colectarea în mod selectiv şi depozitarea gunoaielor doar
în locuri special amenajate. Pentru a reduce cantităţile de gunoaie
depozitate la întâmplare, în natură, Comisia Europeană (CE) a stabilit
penalităţi foarte mari pe care autorităţile locale vinovate, respectiv
cetăţenii, vor trebui să le achite în acest caz.
Românii produc, în medie, 364 milioane tone de deşeuri pe an, din care
8,14 milioane tone reprezintă deşeuri municipale, 20.000 tone sunt
deşeuri medicale, iar restul reprezintă gunoaie provenite din
industrie, în special din minerit, a mai spus ministrul Mediului şi
Dezvoltării Durabile, Attila Korodi.
Deşi, în prezent, deşeurile rezultate din activitatea minieră sunt cele
mai multe - 90% din cele 355 milioane tone de deşeuri industriale -
România nu are posibilitatea să le recicleze şi cu atât mai puţin să le
valorifice, ele fiind depozitate în halde de steril şi iazuri de
decantare.
"Sterilul ar putea fi folosit pentru construcţia de drumuri sau căi de
acces, însă operatorii locali au o foarte mare reticenţă în ce priveşte
folosirea acestuia", a precizat ministrul Korodi.
Din totalul deşeurilor municipale, România a reciclat anul trecut 28%,
încadrându-se în ţinta pe care o avea de îndeplinit, potrivit
angajamentelor luate faţă de Uniunea Europeană (UE).
"În ce priveşte deşeurile medicale, acestea sunt incinerate în
proporţie de 100%, altfel pericolul pentru sănătate ar fi foarte mare",
a mai spus Korodi.
Gestionarea deşeurilor ar putea să fie mai eficientă prin crearea la
nivelul tuturor administraţiilor locale a unor parteneriate
public-private, a concluzionat ministrul mediului, care doreşte să nu
mai vadă "că sunt aruncate în natură deşeuri ce pot fi valorificate".
Cetăţenii ar putea plăti mai mult pentru depozitarea deşeurilor, din 2010
Primăriile vor trebui să reducă, din iulie 2010, cantitatea deşeurilor colectate şi depozitate incorect la nivel local, în caz contrar urmând să fie obligate să plătească amenzi uriaşe care se vor răsfrânge în taxe mari impuse contribuabililor, a declarat ministrul mediului, Attila Korodi.
Citeşte totul despre:
amenzi, Attila Korodi, colectare, depozitare, deşeuri, mediu, protecţia mediului








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M