După ce a venit beat la serviciu, a bătut doi colegi şi un client, un angajat al Casei de Economii şi Consemnaţiuni a fost concediat. Dar nu a vrut să-şi părăsească locul de muncă şi a dat instituţia în judecată.

Instanţa i-a dat însă dreptate, spre marea mirare a preşedintelui CEC, Eugen Rădulescu, care a fost, de altfel, obligat să-l reangajeze.

Şeful CEC s-a plâns jurnaliştilor că legislaţia muncii este prea îngăduitoare cu aceşti angajaţi şi că la verdictul instanţei putea contribui şi un judecător mai blând.

"Un om care vine beat la serviciu, îşi bate colegii şi clienţii nu poate fi dat afară, deşi este o abatere disciplinară gravă. Nu numai atât, dar a trebuit să-i plătesc şi salariile pe perioada concedierii şi acum rămâne să vedem ce mai putem face în continuare", a precizat Eugen Rădulescu.

În legătură cu acest caz, ministrul muncii, Gheorghe Barbu, a precizat că "legislaţia trebuie respectată, aşa cum este ea, şi în cazul unui conflict de muncă fie el personal, fie colectiv, se soluţionează de către instanţă. Noi nu putem decât să aplicăm o hotărâre judecătoarească rămasă definitivă şi irevocabilă".

Preşedintele CEC nu poate să spună dacă avocatul avocatul Casei de Economii şi Consemnaţiuni şi-a făcut bine treaba, dar crede că este posibil ca judecătorul să se fi lăsat "înduplecat".