Brazilianul Cesinha a declarat că nu vrea să mai audă de Rapid, spunând că s-a săturat de situaţia de la acest club şi că nu mai vrea să joace în Giuleşti. Brazilianul a mai spus că în trecut a refuzat o ofertă din Grecia pentru a rămâne la Rapid, dar că acum nu mai poate continua, spunând că dacă se întoarce în ţară nici nu ştie dacă mai are maşină şi casă.
"Gata! Nu mai suport. Nu sunt respectat şi nu îmi vine să cred în ce situaţie am ajuns. Nu vreau să mai aud de Rapid! Au trecut trei luni de când nu mi-am luat banii şi nu mai suport. Daca ar fi vreo noutate, poate aş trece peste, dar aşa e de când am venit în Romania. Mi-am prelungit contractul, chiar dacă puteam sa plec în Grecia. Ştiam ca voi ajunge aici, dar eu am dat totul pentru acest club. Ei nu au făcut nimic! Cum e posibil aşa ceva, când joc la o echipă cu pretenţii atât de mari?! Dacă m-aş întoarce, nici nu ştiu dacă mai am unde să stau. Nu ştiu nici dacă mai am maşină. Voi reveni în România pentru un singur lucru: să îmi iau bagajele! Nu mai am puterea să mă uit la stadion, la nimic ce are legatură cu Rapid, pentru că mă nelinişteşte.", a declarat Cesinha pentru Prosport.
Cesinha evoluează la Rapid din 2007 şi a înscris 16 în 96 de partide.
Jucătorii străini din lotul Rapidului au protestat faţă de conducere, neprezentându-se la reunirea lotului, după ce nu şi-au primit salariile de câteva luni.
Cesinha: Nu vreau să mai aud de Rapid
PUBLICAT
Marţi, 11 Ianuarie 2011 07:12
ACTUALIZAT
Marţi, 11 Ianuarie 2011 07:15
SURSA
REALITATEA.NET
Cesinha spune că vine în România doar pentru a-şi lua bagajele şi că nu mai suportă situaţia de la Rapid.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M