Certificatul de performanţă energetică, obligatoriu. Cât costă şi când ai nevoie de el

Costul eliberarii unui certificat energetic este estimat intre 250 si 600 de lei
Costul eliberarii unui certificat energetic este estimat intre 250 si 600 de lei / FOTO: www.opiniatimisoarei.ro

Guvernul a aprobat miercuri un proiect de lege pentru modificarea Legii 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor. Potrivit acestuia, costul eliberării unui certificate energetic este estimat între 250 şi 600 de lei. Astfel, la vânzarea sau cumpărarea unui imobil se va introduce obligativitatea prezentării certificatului de performanţă energetică.

3 COMENTARII

Guvernul a aprobat miercuri un proiect de lege pentru modificarea Legii 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, scrie Hotnews.

"Scopul proiectului de lege este acela de a oferi o protecţie specială persoanelor care beneficiază de o locuinţă, în sensul că este informată în legătură cu performanţa energetică a clădirii pe care doreşte să o cumpere sau să o închirieze", a spus Dan Suciu.

Potrivit acestuia, costul eliberării unui certificate energetic este estimat între 250 şi 600 de lei, în funcţie de suprafaţa clădirii sau apartamentului.

Astfel, la vânzarea sau cumpărarea unui imobil se va introduce obligativitatea prezentării certificatului de performanţă energetică. Chiar şi la închirierea clădirilor/unităţilor de clădire existente, precum şi la recepţia de terminare a lucrărilor, în cazul clădirilor noi este nevoie de un astfel de certificat.

Nici proprietarii care vor să dea în chirie imobilele nu scapă. Astfel, la închirierea clădirilor/unităţilor de clădire existente, precum şi la recepţia de terminare a lucrărilor, în cazul clădirilor noi este nevoie de un astfel de certificat.

Ce este certificatul energetic

Legea 372/2005 stabileşte obligativitatea elaborării unui astfel de certificat pentru toate clădirile noi sau vechi care sunt vândute sau închiriate începând din 2010. Certificatul de Performanţă Energetică va include consumul de energie al construcţiei determinat de către un auditor energetic, precum şi valori de referinţă care să permită evaluarea sa. Astfel, în funcţie de energia consumată pentru încălzirea locuinţei, climatizare, iluminat artificial etc., apartamentul va primi un calificativ de la A la G, scrie ghid.imopedia.ro.

Un apartament care a primit calificativul G trebuie evitat, având un consum foarte ridicat de energie ceea ce presupune cheltuielile la întreţinere foarte mari. În acest fel calitatea termoizolaţiei clădirii se va regăsi în preţului de vânzare al imobilului sau chiria percepută. Certificatul energetic al clădirii este valabil zece ani de la data emiterii.

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
mihai
19 apr 12:53
mai bine se cerea un certificat pentru rezistenta la cutremure. asta cu izolatia e asa, ca sa mai ia bani. 600 de ron !!!
Răspunde
3 0
gigel
19 apr 12:02
Iar inearca sa ni se bage pe gat costuri suplimentare dintr-un portofel saracit pentru o informatie pe care daca vrem si avem bani putem sa o solicitam oricand. Mai bine limitau si reduceau taxele notariale si nu sa aduca prin lege venituri obligatorii unora. Asta este democratia noastra originala!
Răspunde
7 0
Alex
19 apr 10:37
O noua afacere a baietilor destepti de gen " Cum sa faci bani din nimic " la fel cum este si cu hingherii de masini sau cum a fost cu legea aia de obligau soferii sa aiba veste reflectorizante.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print