Certificatul de deces a fost eliberat la Câmpulung, deoarece acolo s-a născut Elodia, documentul fiind eliberat după mai multe amânări, în urma deciziei instanţelor braşovene de a o declara moartă pe Elodia Ghinescu, care a fost văzută ultima oară în 29 august 2007, scrie NewsIn.
"Am ridicat astăzi certificatul de deces al Elodiei. S-a stabilit ca dată a decesului 30 august 2007. După părerea mea, în acest moment nu mai există nici un impediment pentru trimiterea dosarului în instanţă şi pentru ca fostul soţ al Elodiei, Cristian Cioacă, să fie judecat pentru omor. În opinia mea, acest certificat de deces poate înlocui lipsa cadavrului, în acest moment existând certitudinea decesului Elodiei", a declarat Crina Radu, avocata familiei Ghinescu.
Avocata familiei Ghinescu urmează să depună certificatul de deces la dosarul de omor în care Cristian Cioacă, fostul soţ al Elodiei este acuzat de uciderea soţiei sale, el devenind principalul suspect al cazului încă din primele zile de după dispariţia avocatei.
Judecătoria Braşov a declarat, în noiembrie 2011, decesul avocatei Elodia Ghinescu, după ce avocata familiei a cerut devansarea termenului de declarare a decesului pe cale judiciară, iniţial acesta fiind 28 februarie2012. Avocata familiei Ghinescu, Crina Marinela Radu, a declarat marţi că a cerut instanţei să devanseze teremenul de declarare a decesului Elodiei pe cale judiciară, ţinând cont că, la sfârşitul lunii august, s-au împlinit cei patru ani de la dispariţia acesteia, termen după care decesul poate fi declarat pe cale judecătorească.
Principalul suspect în cazul dispariţiei Elodiei a fost, de la început, fostul ei soţ, Cristian Cioacă, la dosarul dispriţiei existând depuse dovezi care ar putea conduce la o acuzaţie de omor, dar fără existenţa unui certificat de deces, acesta nu putea fi acuzat oficial, atâta timp cât nu a fost găsit cadavrul Elodiei.
De altfel, Cristian Cioacă are pe rolul diferitelor instanţe patru dosare penale, în care este acuzat de violarea corespondenţei electronice a Elodiei, dar şi de furt între soţi şi pentru anularea unui contract de închiriere pentru garsoniera comună a celor doi aflată în cartierul braşovean Tractorul.
Certificatul de deces al Elodiei a fost eliberat, la cinci ani de la dispariţie
PUBLICAT
Marţi, 7 Februarie 2012 15:30
ACTUALIZAT
Marţi, 7 Februarie 2012 15:53
SURSA
REALITATEA.NET
Avocata Elodia Ghinescu este, începând de marţi, oficial decedată, după ce avocata familiei Ghinescu a ridicat certificatul de deces întocmit de Primăria Cîmpulung, fapt ce deschide posibilitatea trimiterii în instanţă a dosarului lui Cristian Cioacă, acuzat de uciderea soţiei sale.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M