Imigranţii romi le provoacă nemulţumiri elveţienilor. Autorităţile se pregătesc să ia măsuri împotriva cerşetorilor, iar principalii vizaţi, scrie presa elveţiană, sunt romii veniţi din România.
Oficialii din cantonul Geneva sunt primii care vor pune în aplicare un astfel de plan, de la 1 decembrie. Măsura prevede expulzarea tuturor celor care stau pe teritoriul cantonului fără forme legale.
Ieri dimineaţă, poliţiştii au evacuat 17 cetăţeni români de etnie romă dintr-o tabără improvizată din Geneva. Cotidianul "Le Matin" descrie pe larg acţiunea. Adunaţi şi duşi într-un centru social romii au refuzat să se întoarcă în ţara de origine, România, pe motiv că nu au unde să lucreze. Responsabili ai serviciilor locale de asistenţă socială susţin că situaţia nu este nouă. Romii vin de câţiva ani la Geneva, iar anul acesta nu s-au înregistrat mai mulţi imigranţi, mai scrie "Le Matin".
"Tribune de Geneve" titrează "Planul de luptă împotriva cerşetoriei îi alungă pe romi". Mulţi dintre romii din Geneva şi-au făcut deja bagajul şi şi-au continuat drumul către alte locuri, alţii au mai rămas să vadă cum evoluează situaţia. Preventiv, scrie cotidianul elveţian, romii s-au interesat cât îi costă drumul înapoi acasă.
Ziarul "Le Courrier" critică noua strategie a autorităţilor cantonale: dialogul promis romilor fără adăpost şi fără vreun rost precis în Elveţia nu a rămas decât o promisiune. Geneva numără, potrivit săptămânalului "Le Temps", 200 de cerşetori, din care peste trei sferturi sunt cetăţeni români.
Şi în Franţa, problema romilor cerşetori stârneşte un interes tot mai larg. Un jurnalist din Montpellier a publicat pe blogul său un amplu reportaj ( click aici )despre imigranţii romi din oraşul Nîmes, despre care afirmă că refuză să beneficieze de serviciile locale de asistenţă socială de teama expulzării. Romii, mai scrie jurnalistul, migrează mai ales în Italia, Spania şi în sudul Franţei, pentru că aici iarna este mai blândă şi se poate dormi pe străzi.
Cerşetorii romi le dau bătăi de cap şi elveţienilor
PUBLICAT
Sâmbătă, 17 Noiembrie 2007 05:57
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 17 Noiembrie 2007 05:57
SURSA
Realitatea TV








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M