Băsescu a cerut şi reducerea numărului de angajaţi din cabinetele demnitarilor. Şeful statului ar mai fi venit cu ideea unei reorganizări a direcţiilor judeţene, dar şi cu cea a reorganizării administrativ-teritoriale, astfel încât comunelor care au probleme de finanţare să se unească, potrivit unor surse participante la întâlnirea de la Snagov.
Parlamentarilor PDL li s-a solicitat să vină cu idei concrete de relansare economică, iar miniştrilor - o mai bună comunicare cu parlamentarii partidului. Preşedintele ar fi avut o solicitare directă către ministrul Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, ca sistemul informatic ce permite plata on-line a facturilor să fie operaţional până în 2012.
Preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc, o parte dintre membrii Cabinetului, parlamentari şi eurodeputaţi din PDL s-au reunit duminică la Snagov. Printre subiectele despre care s-au dorit clarificări s-a aflat şi oportunitatea remanierii Guvernului, după cum a reieşit din declaraţiile publice din ultima perioadă ale democrat-liberalilor. Democrat-liberalii au ajuns la concluzia că în acest moment nu este oportună remanierea sau restructurarea Guvernului, acest lucru urmând să fie luat în discuţie după două sau trei luni, timp în care Executivul trebuie să pună în aplicare măsurile de austeritate.
Întâlnirea a avut loc după ce moţiunea de cenzură a fost respinsă în Parlament, la începutul acestei săptămâni. O şedinţă informală asemănătoare a mai avut loc în urmă cu două săptămâni.
Cererile lui Băsescu: Mai puţine agenţii, maxim doi secretari de stat într-un minister şi restructurări în serviciile secrete
Preşedintele a cerut duminică desfiinţarea agenţiilor guvernamentale care nu au corespondent în UE, reducerea numărului secretarilor de stat la maximum doi, dar şi restructurări de personal în cadrul serviciilor secrete.
Băsescu vrea mai puţine agenţii / FOTO: Grup RC








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M