Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, luni, să admită o cerere a avocaţilor lui Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan, cu privire la efectuarea unei expertize tehnico-ştiinţifice a tuturor înregistrărilor din dosarul Caltaboşul, raportul urmând să fie întocmit de un expert al INEC.
Înregistrările respective sunt interceptările depuse la dosarul cauzei de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
În cererea înaintată instanţei, avocaţii au solicitat ÎCCJ să ceară de la DNA suporturile originale ale înregistrărilor audio-video făcute în cauză, pe baza cărora să se facă expertiza tehnico-ştiinţifică. Avocaţii vor ca interceptările să fie expertizate pentru a se constata veridicitatea convorbirilor şi pentru a fi analizate vocile.
De asemenea, avocaţii au cerut ca instanţa să admită ca părţile să poată aduce în cauză un expert parte, solicitare admisă de instanţă. Totodată, judecătorii au pus în vedere procurorului de şedinţă că şi DNA poate desemna un specialist, care să discute obiectivele expertizei.
După admiterea efectuării expertizei, Înalta Curte a dispus emiterea unei adrese la Institutul Naţional pentru Expertize Criminalistice (INEC), pentru a fi desemnat un expert în acest dosar.
ÎCCJ a decis că procesul se va relua pe 1 iunie, deşi Decebal Traian Remeş le-a spus judecătorilor că la acea dată va fi plecat din Bucureşti, în vizită la mama sa, care împlineşte 80 de ani. Ioan Avram Mureşan nu a fost prezent în sală la termenul de luni. Avocatul său a motivat absenţa clientului prin faptul că acesta este internat la Spitalul Nicolae Paulescu.
De asemenea, deşi pentru termenul de luni era programată audierea casetelor cu interceptările din dosar, avocaţii au susţinut că renunţă la această solicitare.
Instanţa supremă a respins la termenul anterior al procesului, din 16 aprilie, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de avocatul lui Ioan Mureşan în procesul "Caltaboşul" şi a amânat cauza pentru 3 mai, dată la care ar fi trebuit să fie vizionate casetele din dosar. Decizia instanţei a fost atacată cu recurs de apărătorul lui Ioan Mureşan.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M