Încălzirea climatică, ale cărei efecte au fost compensate în ultimii doi ani de unele fenomene naturale, se va resimţi serios începând din anul 2009, când se vor înregistra temperaturi-record, potrivit unor simulări pe computer efectuate de cercetători britanici, relatează AFP.
Cercetătorii britanici, care nu erau mulţumiţi de simulările informatice existente în privinţa climatului, şi-au pus la punct propriul program, în care au inclus temperaturile şi circulaţia curenţilor din oceane, dar şi fenomene meteorologice precum "La Nina", care anunţă ciclonii din Atlantic şi musonii cei mai puternici în Asia.
Ei au realizat apoi o simulare pentru o perioadă de zece ani (2005-2014) şi au ajuns la concluzia că o răcire a unei părţi din Pacific şi rezistenţa la încălzire a Oceanului Arctic compensau creşterea temperaturilor provocate de gazele cu efect de seră.
Acest efect compensator va fi însă de scurtă durată, iar meteorologii, ale căror cercetări sunt publicate în revista Science, preconizează că în perioada 2009-2014 temperaturile vor depăşi recordul din 1998, care până în prezent este anul cel mai cald.
Doug Smith, cercetător al Institutului meteorologic britanic, şi colegii săi au testat noul model, dar pe perioada 1982-2001, pentru a putea compara rezultatele cu cele reale înregistrate de serviciile meteorologice din lumea întreagă. Potrivit lui Smith, validitatea noului model a fost demonstrată, pentru că a dat rezultate mult mai precise pentru temperaturi decât simulările informatice precedente.
Aboneaza-te la newsletter:
Cele mai CITITE din Povesti despre vreme
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Dan Voiculescu la CNSAS: Eram obligat să-mi câştig şi eu o pâine când dădeam informaţii despre cetăţeni străini
Astazi, ora 13:31Dan Voiculescu a susţinut, la audierile CNSAS din iunie-iulie 2006, că dădea informaţii despre cetăţeni străini, fiind "obligat să câştige o pâine", se arată în documentele depuse la Tribunalul Bucureşti, instanţă ce va...
- Ploi torenţiale şi inundaţii în mai multe judeţe
- Traian Băsescu, fără comentarii publice după şedinţa CSM pe tema raportului Comisiei Europene pe justiţie
- Tribunalul Bucureşti discută azi contestaţia procurorilor la decizia de eliberarea condiţionată a lui Nuţu Cămătaru
- Chiriaşii din casele naţionalizate au pichetat Palatul Cotroceni
- Un astronaut de pe Apollo 14 susţine că extratereştrii i-au contactat pe oameni în mai multe rânduri, însă guvernele au ascuns acest lucru
- Italienii plătesc un euro pentru a vedea moartea în direct. VEZI VIDEO!
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Mihai Bobe, liderul tineretului PD-L Constanţa: Elena Udrea nu are nici o legătură cu politica
Astazi, ora 14:40Mai mulţi membrii ai organizaţiei de tineret PD-L Constanţa au organizat astăzi, o conferinţă de presă, în faţa sediului filialei locale a partidului. Mihai Bobe, liderul organizaţiei judeţene de tineret a demarat alături de...
- Dragomir: "Lupescu şi Prunea au încercat să influenţeze decizia lui Florea în cazul 'Valiza'"
- Petrolul din zona arctică este suficient întregii planete timp de trei ani, potrivit estimărilor SUA
- Marea Britanie: O femeie care şi-a ajutat soţul să îşi însceneze moartea, condamnată pentru fraudă
- Brad Pitt îi ameninţă cu justiţia pe paparazzi pentru pozele făcute Angelinei şi copiilor
- Mio C725, un GPS cu player audio şi video, lansat astăzi în întreaga Europă
- Un pilot indonezian a fost condamnat la închisoare pe viaţă
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Mai mult noros
| mai multe
| Romania | 25.07 | 26.07 |
| Timişoara | 23 °C | 28 °C |
| Arad | 24 °C | 24 °C |
| Bacău | 26 °C | 26 °C |
| Braşov | 20 °C | 24 °C |
| Cluj Napoca | 21 °C | 29 °C |
| Constanţa | 27 °C | 26 °C |
| Europa | 25.07 | |
| Atena | 31 °C | |
| Berlin | 30 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 22 °C | |
| Madrid | 34 °C | |
| Moscova | 26 °C | |
| Oslo | 26 °C | |
| Paris | 27 °C | |
| Roma | 31 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,5721 RON |
| 1 USD | 2,2769 RON |
| 1 GBP | 4,528 RON |
| 1 CHF | 2,1959 RON |
| 100 HUF | 1,5386 RON |
| 100 JPY | 2,1152 RON |
| 1 BGN | 1,8264 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








