Cercetătorii au obţinut celule stem fără a folosi embrioni
Această descoperire, făcută simultan de o echipă japoneză şi una americană, permite obţinerea de celule stem fără a distruge embrioni, în condiţiile în care aceasta era tema unei ample dezbateri etice, în special în Statele Unite.
Casa Albă, care interzisese finanţarea publică a cercetărilor pe celule stem embrionare şi fusese acuzată de bigotism şi lipsă de viziune ştiinţitific, a salutat descoperirea, văzând în ea o modalitate de a rezolva probleme medicale "fără a compromite nici scopul ştiinţei, nici caracterul sacru al vieţii umane".
Vaticanul condamnă fermă orice fel de manipulare a embrionilor umani, dar încurajează cercetarea ştiinţifică asupra celulelor stem adulte.
Conferinţa episcopilor din Statele Unite a apreciat marţi că această nouă descoperire "reaminteşte încă o dată că progresele medicale şi respectul pentru viaţa umană nu sunt în conflict", ci "pot şi şi trebuie să se susţină şi să se îmbogăţească reciproc pentru binele tuturor".
Descoperirea "va schimba complet câmpul" cercetărilor, apreciază James Thomson, autorul studiului american publicat în ediţia online a revistei Science.
Celulele stem sunt considerate un posibil panaceu, iar cercetătorii cred că ele reprezintă viitorul în tratarea bolilor cele mai devastatoare şi cu cea mai mare mortalitate, pentru că au potenţialul de a evolua în 220 de tipuri diferite de celule.
Facilitând mult accesul cercetătorilor la aceste celule, descoperirea anunţată marţi ar trebui să permită, în consecinţă, progrese rapide ale cercetărilor pentru tratarea cancerului, maladiilor Alzheimer şi Parkinson, diabetului, artritei, leziunilor măduvei spinării, atacurilor cerebrale, arsurilor şi bolilor cardiace.
Această nouă tehnică de obţinere a celulelor stem poate fi aplicată cu destul de puţine dificultăţi de laboratoarele standard, a explicat într-o conferinţă de presă telefonică Thomson, de la Universitatea Wisconsin de la Madison (nord), deja pionier în obţinerea celulelor stem din 1998.
"Optimismul meu este fără margini", a spus el, apreciind că finanţarea cercetărilor pe celule stem, până acum limitată din cauza dezbaterii etice, "va creşte în sfârşit".
Deascoperirea "este monumentală prin importanţa ei în câmpul cercetării pe celule stem şi prin impactul potenţial asupra accelerării aplicării acestei tehnologii", a comentat Deepak Srivastava, directorul Institutului Gladstone pentru boli cardiace.
Cele două echipe de cercetători au reuşit să transforme celule ale pielii în celule stem inserând în acestea patru gene diferite cu ajutorul unui retrovirus.
Echipa japoneză, condusă de Shinya Yamanaka de la Universitatea din Kyoto, a reuşit că creeze o generaţie de celule stem pornind de la 5.000 de celule cutanate. Studiul lor va apărea la 30 noiembrie în revista Cell.
"Această eficienţă poate părea foarte scăzută, dar înseamnă că dintr-un singur eşantion de 10 centimetri de piele se pot obţine mai multe generaţii de celule stem pluripotenţiale (inducedpluripotent stem cells, iPS)", a explicat el.
Echipa lui James Thomson reuşeşte să reprogrameze o celulă din 10.000, dar fără a recurge la o genă cancerigenă.
Cele două tehnici au avantajul că permit crearea de celule stem cu un cod genetic identic cu al pacientului, eliminând astfel riscurile de respingere. Ele prezintă însă risc de mutaţie, pentru că celulele conservă o copie a virusului utilizat.
Următoarea etapă esenţială, potrivit Science, va fi obţinerea de celule stem din piele fără a folosi retroviruşi.
Sursa NewsIn
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta








Feedback

