Fostul secretar de stat în Ministerul Economiei şi Comerţului, Ionel Manţog, trimis recent în judecată în dosarul "strămutaţilor de lux", are un nou dosar penal în care este cercetat pentru fals intelectual şi uz de fals.

De această dată, reclamaţia vine din partea Ministerului Economiei şi Comerţului, care susţine că preşedintele PD Gorj şi-a falsificat declaraţia de avere în momentul numirii în funcţia de secretar de stat. Conform unor surse din cadrul DNA, Ionel Manţog este acuzat că nu şi-a trecut toate bunurile, creditele şi debitele faţă de societăţi şi bănci, în declaraţia de avere. Astfel, aici ar fi trebuit să apară şi debitul faţă de firma SC Arc SRL Târgu Cărbuneşti, în valoare de peste trei miliarde de lei vechi, banii reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate, în plus, la casa soţilor Manţog din cartierul Primăverii, din Tg Jiu.


Procurorii DNA au sesizat faptul că suprafaţa vilei liderului PD Gorj este mult mai mare decât cea pe care a declarat-o Manţog. În plus, în septembrie 2005, soţii Manţog au făcut un împrumut în bancă, în valoare de 29.000 de euro, bani cu care au cumpărat, în Bucureşti, un apartament pe numele fiicei lor. Aceste sume nu apar însă în declaraţiile de avere, nici în cea a lui Ionel Manţog nici în cea a soţiei sale, Ecaterina Monaţog, judecător la Tribunalul Gorj.