Cercetarea românească: Trei creiere pentru un articol ISI şi 1% participare la proiecte UE

România are 103 institute de cercetare şi aproximativ 30.864 de cercetători ştiinţifici. Dintre aceştia, 24.120 activează în sistemul public, din care 17.579 în universităţi şi 6.541 în sectorul guvernamental. Cu asemenea resurse umane şi instituţionale, cercetarea românească a fost aproape invizibilă  la nivel internaţional în 2009.

Potrivit Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, producţia în domeniu a României a fost în 2009 de aproximativ 10.000 de articole cotate ISI (Institute of Scientific Information). Asta înseamnă doar un articol la trei cercetători.

Producţia ştiinţifică a României nu a ieşit în evidenţă nici în anii anteriori. Deşi numărul articolelor apărute în publicaţii cotate ISI a crescut semnificativ în perioada 1996-2008 (de la 1.856 la la 6.304), comparativ cu alte ţări, România se clasează tot printre ultimele locuri. Astfel, într-un top privind numărul articolelor ISI publicate în perioada 1996-2008, România se clasează abia pe locul 41.  Ţara noastră este întrecută de Ungaria, Ucraina, Iran sau Egipt.

În 2008, potrivit unei statistici realizate de portalul SCImago Journal & Country Rank, cercetătorii români au publicat 6.304 de articole cotate ISI, în timp ce Ungaria (cu o populaţie de doar 10 milioane) a publicat 6.963 de articole, Cehia - 10.575, Polonia - 21.036, iar Spania – 51.780. Numărul articolelor publicate de cercetătorii români, în acel an, au clasat România pe locul 40.

Articolele ştiinţifice ale cercetătorilor români, ignorate de colegii străini

Numărul articolelor apărute în reviste cotate ISI nu este însă şi singurul criteriu de evaluare a activităţii ştiinţifice.

''Evaluarea performanţei trebuie făcută prin criterii care să arate valoarea studiilor acestora, precum factorul de impact al jurnalelor în care sunt publicate şi numărul de citări pe care un studiu le primeşte din partea altor cercetători independenţi. Jurnalele apărute la noi care sunt monitorizate ISI sunt încă slabe. Iar cercetătorii din România care au citări numeroase din partea colegilor străini pe articolele lor, pot fi număraţi pe degete în fiecare domeniu ştiinţific. Nu contează câte articole ISI produci ci contează şi valoarea acestora’’, susţine Liviu Giosan, cercetător ştiinţific la Institutul de Oceanografie Woods Hole din SUA.

Nici aceste criterii nu sunt însă favorabile cercetătorilor români. Într-un top privind numărul de citări ale articolelor ştiinţifice publicate în 2008, România se clasează pe locul 42 cu 3.519 de citări şi o medie de 0,56 de citări per articol. Românii sunt depăşiţi însă de vecinii unguri  ale căror articole au înregistrat 7.943 de citări şi o medie de 1.14 citări per articol. Tot înaintea României s-a clasat şi Chile cu o medie de 1,06 citări per articol, dar şi Egipt cu o medie de 0,66.

Matematica şi fizica, domeniile de vârf ale României  la nivel internaţional

Românii au însă şi motive de mândrie, şi asta datorită rezultatelor obţinute de oamenii de ştiinţă din domeniile matematică  şi astronomie. Rezultatele cercetătorilor români din domeniul matematicii plasează România pe locul 30, cu 687 de articol publicate şi 280 de citări în 2008. La acest capitol, România a reuşit să depăşească ţări precum Danemarca, Finlanda, Norvegia sau Irlanda.

Cercetătorii români au înregistrat rezultate bune şi în domeniul fizicii, în special cel al fizicii nucleare. În acest domeniu, România ocupă locul 34 cu 83 de articole ISI şi 104 citări.  România întrece astfel ţări precum Danemarca sau Ungaria.

''Prin procentul de citări a lucrărilor din domeniul Fizica Nucleară şi a Energiilor Înalte, România este la acelaşi nivel cu orice ţară europeană. Adică valoarea şi impactul lucrărilor din acest domeniu sunt aceleaşi ca al lucrărilor din ţările vest-europene'', a declarat Mircea Penţia, cercetător ştiinţific la Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară din Bucureşti – Măgurele şi cercetător asociat la CERN (Centrul European de Cercetari Nucleare – Geneva).

Numărul participanţilor români la proiectele FP7 finanţate de CE, reprezintă doar 1% din total

Una din marile probleme ale cercetării româneşti, reclamată frecvent de oamenii de ştiinţă ca principală cauză a rezultatelor slabe din cercetarea românească este finanţarea. Astfel, în 2010, statul a alocat de de la buget pentru cercetare mai puţin de 1% din PIB, deşi îşi luase angajamentul ca în acest an nivelul finanţării să ajungă la 1%. De asemenea, în 2008, Guvernul alocase 0,59% din PIB pentru cercetare, însă în 2009, bugetul a scăzut şi mai mult la 0,3% din PIB.

Odată cu lansarea Programului Cadru 7, Uniunea Europeană a pus la dipoziţia cercetătorilor europeni milioane de euro, eliminând teoretic şi pentru România ‘’handicapul’’ creat de lipsa banilor la buget. În practică însă, finanţarea rămâne şi astăzi o problemă pentru mulţi dintre cercetătorii români, şi asta pentru că deocamdată eu nu şi-au dovedit abilităţile în atragerea fondurilor europene.

Astfel, potrivit ANCS, Comisia Europeană finanţează un număr de 5.105 de proiecte cu 30.518 participanţi. România se regăseşte în 249 proiecte, reprezentând 4,87% din total, cu 326 participanţi (reprezentând 1% din numărul total de participanţi).

Cele 249 de proiecte în care România participă au costuri totale ce se ridică la 1.533.911.874 euro, din care Comisia contribuie cu 1.018.683.424 euro. Participanţii români din aceste proiecte au alocate costuri totale în sumă de 56.151.385 euro din care Comisia contribuie cu 40.929.700 euro.

''Participarea la proiecte este puţin relevantă. Participarea poate fi circumstanţială - partenerii europeni au nevoie de diversitate şi de aceea adoptă şi un grup din România sau partenerii europeni sunt interesaţi de o problemă care se poate studia doar în România şi atunci au nevoie de parteneri locali. Evaluarea participării la proiecte trebuie şi ea facută pe criterii de valoare - ce a produs fiecare din participanţi’’, susţine cercetătorul Liviu Giosan.

Călcâiul lui Ahile din cercetarea românească: lipsa evaluării

Mulţi oameni de ştiinţă români susţin însă că problema esenţială a cercetării româneşti nu este finanţarea ci modul în care se face evaluarea rezultatelor.

‘’Sutele de mii de euro vărsate în bugetele unor colective, au rezultat fie in instalaţii nefuncţionale, fie în lucrări cu o calitate identică anilor ’90, în care finanţarea cercetarii era cvasi-inexistentă. În acest sens, şi mai ales pentru adevarata revigorare a sistemului de cercetare din România, este de dorit un audit al eficienţei cheltuirii'', susţine Tudor Luchian, profesor şi cercetător la Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii ''Al.I. Cuza'' din Iaşi.

''Călcâiul lui Ahile al cercetării din România este lipsa evaluării oameniilor şi instituţiilor. Faptul că se raportează nu ştiu cate articol de cercetător sau participări la proiecte nu este decât o faţadă pentru a ascunde cancerul din sistem. Bineînţeles că numărul acestora creşte când înfiinţezi jurnale de cartier la care să publice amicul A sau B. Întrebarea este: reprezintă aceasta un progres? Greu de spus atâta timp cât nu se separa grâul de neghină. Până atunci sistemul de cercetare rămâne o gaură fără fund în care banii sunt aruncaţi fara speranţă'', spune şi Liviu Giosan.