Reprezentantul Bisericii Ortodoxe Ruse, părintele Vsevolod Şaplin s-a făcut remarcat pentru că a cerut retragerea a două opere de Vladimir Nabokov şi Gabriel Garcia Marquez din programele şcolare, scrie site-ul LeDevoir.com.
"Trebuie să discutăm pentru a determina în ce măsură aceste opere justifică pedofilia. În Occident a fost o opinie foarte negativă la apariţia lor, iar apoi s-a schimbat", a spus părintele la Radio Echo din Moscova. De fapt, preotul crede că "a venit timpul pentru o revoluţie morală sau o contrarevoluţie". Aceasta ar implica deci interzicerea operelor "Lolita" şi a "Un veac de singurătate", două romane care "idealizează pasiuni perverse, care fac oamenii nefericiţi".
Caracterul sulfuros al "Lolitei" a făcut ca aceasta să fie clasată ca fiind pornografică şi să fie cenzurată de către Uniunea Sovietică, în 1967, când a fost tradusă în limba rusă. Cartea lui Garcia Marquez nu a fost cenzurată, în ciuda câtorva aluzii la incest şi la relaţii cu minori.
Propunerea "retrogradă" a părintelui Şaplin nu a întârziat să suscite reacţii la mai mulţi scriitori şi intelectuai ruşi. Aceştia spun că în întreaga literatură, de la Homer până la marii clasici ruşi există referiri la violenţă, pedofilie sau alte lucruri imorale, iar biserica nu ar trebui să se amestece în chestiuni literare, pentru că ar dăuna imaginii ţării.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M