Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Centrele de vaccinare contra A/H1N1 din Capitală au fost închise pentru că nu mai sunt cereri

Centrele de vaccinare împotriva gripei porcine din Capitală au fost închise, duminică, pentru că cererea de imunizare a scăzut drastic în ultimile două zile. Cei care vor să facă vaccinul trebuie să se adreseze medicului de familie, a precizat şeful Administraţiei Spitalelor.

Centrele de vaccinare contra A/H1N1 din Capitală au fost închise/ FOTO: RTV
Centrele de vaccinare contra A/H1N1 din Capitală au fost închise/ FOTO: RTV / FOTO: RTV

"În afară de centrul de la Balş, care este în responsabilitatea Ministerului Sănătăţii, centrele de vaccinare împotriva gripei A/H1N1 care ţin de primărie au fost închise, pacienţii care nu s-au vaccinat încă urmând să se adreseze medicului de familie aşa cum era prevăzut iniţial. Dacă va mai exista o presiune din partea locuitorilor Capitalei în acest sens le vom redeschide", a spus Marius Savu, reprezentantul Primăriei Capitalei pe problemele spitalelor.

Numărul persoanelor care au dorit să se vaccineze împotriva virusului pandemic a crescut exponenţial după moartea actorului Toni Tecuceanu, în urma unor complicaţii date de infectarea cu virusul gripal, numai week-endul trecut fiind imunizaţi peste 13.000 de bucureşteni la cele 22 de centre deschise în acest scop. "Centrele au fost deschise din cauza isteriei generale, altfel vaccinarea era prevăzut să se efectueze la medicul de familie. Au fost imunizaţi foarte mulţi bucureşteni şi aşa cum era normal şi panica şi interesul oamenilor a scăzut, motiv pentru care, din lipsă de pacienţi, am decis închiderea centrelelor, personalul de acolo putând fi folosit acum în spitale", a completat Savu.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, până în prezent au fost vaccinate, în toată ţara, 516.905 de persoane împotriva virusului pandemic. Dintre acestea, peste 300.000 au fost vaccinate în perioada 4-10 ianuarie 2010, nefiind înregistrate reacţii adverse importante la imunizare, au spus reprezentanţii Ministerului.

Alte articole din Noua Gripa
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro