Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Celtic, Borussia Dortmund şi Tottenham, la centenarul celor de la Feyenoord

Fotbal internaţional

Foto: picasaweb.google.com
Foto: picasaweb.google.com
Feyenoord a anunţat că a ajuns la o înţelegere cu Celtic Glasgow, Borussia Dortmund şi Tottenham Hotspurs, pentru prezenţa acestora la centenarul clubului olandez, cu ocazia căruia se va desfăşura un turneu amical de fotbal, informează site-ul oficial al echipei din Rotterdam.

Echipele alese de olandezi pentru participarea la acest patrulater care se va disputa între 1 şi 3 august, pe stadionul "De Kuip", nu au fost întâmplătoare. Cei de la Feyenoord au vrut să sărbătorească centenarul invitând grupări pe care le-au învins în finale de cupe europene.

În 1970, Feyenoord a fost prima echipă olandeză care a câştigat Cupa Campionilor, după ce a învins în finală, la limită, pe Celtic, scor 2-1, după prelungiri. Patru ani mai târziu, Feyenoord cucerea şi Cupa UEFA, după ce a trecut într-o finală care se disputa în două manşe de Tottenham Hotspur, scor 2-0, 2-2. Performanţă repetată în 2002, după ce olandezii au învins pe Borussia Dortmund, scor 3-2.

Feyenoord este una dintre echipele de top din Olanda, după Ajax şi PSV. Ultimul titlul l-a cucerit în anul 1999, iar de atunci nu a reuşit performanţe prea mari pe plan intern sau internaţional. În acest moment, Feyenoord se află abia pe locul 6 în Olanda, înaintea ultimelor trei etape ale sezonului, şi are nevoie de victorii şi şansă pentru a obţine biletele pentru play-off-ul olandez de Liga Campionilor.

Clubul Feyenoord a fost înfiinţat la 19 iulie 1908 şi de atunci a cucerit, pe plan intern, 14 campionate şi 10 Cupe ale Olandei, iar pe plan internaţional o Cupă a Campionilor, două Cupe UEFA şi o Cupă Intercontinentală.
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro