Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Cele mai urâte 10 mascote ale tuturor timpurilor - GALERIE FOTO

Cei de la The Evergreen State College au ales să fie reprezentaţi de o murătură blindată, la CM din 1974 nemţii le-au pus mascotelor tricouri ce nu le acopereau burţile, iar Wigan Athletic este îndemnată la luptă de o domnişoară sfioasă.

Mascotele de la JO 2012 seamănă cu Kang şi Kodos, din The Simpsons / Foto: geekosystem.com
Mascotele de la JO 2012 seamănă cu Kang şi Kodos, din The Simpsons / Foto: geekosystem.com

Comitetul de Organizare al Olimpiadei din 2012, de la Londra, a scos în lume, în mod oficial, cele două mascote ale competiţiei: Wenlock, pentru Jocurile Olimpice, şi Mandeville, pentru Jocurile Paralimpice. Se spune despre ele că ar fi fost create din ultimele picături de oţel rămase după construirea grinzii Stadionul Olimpic din capitala Angliei.

Dincolo de istoria pe care o au în spate aceste figuri care vor însoţi olimpismul părerea generală este că mascotele nu sunt deloc atractive, ba chiar sunt de-a dreptul urâte. Prilej pentru Bleacher Report să caute în istorie şi să facă un top al celor mai ridicole mascote ale tuturor timpurilor.

10. Amik the Beaver

A fost mascota oficială a Olimpiadei din 1976, de la Montreal. Ea înfăţişează un castor, dar alegerea nu a fost prea fericită. Pe hârtie, arată ca o pată de cerneală.

9. Banana Slug

Este mascota University of California, Santa Cruz, cunoscută sub numele UCSC. Arată ca un melc ce doreşte să sperie pe cineva sau cao o creatură din Men in Black III.

8: Goleo & Pille

Goleo şi Pille au fost mascotele ultimei Cupe Mondiale la Fotbal, Germania 2006. Multora li s-au părut ridicolă ideea de a li se pune un trandafir într-o mână şi mingea în cealaltă. În plus, leul în poziţie verticală aminteşte de Frumoasa şi Bestia.
7: Roboduck
Universitatea din Oregon avea o mascotă drăguţă, pe răţoiul Donald. În 2002 unora le-a venit ideea stupidă de a schimba lucrurile şi au creat această monstruzitate tehnico-animală.
6. Tip & Tap
Au fost imaginea Campionatului Mondial de Fotbal organizat de Germania, în 1974. Estetic, a fost un eşec total. Tricourile nu le acoperă burţile, picioarele sunt ciudate, iar mingea este suspect de albă, parcă ar fi o bilă.
5. Izzy
Numele complet este Whatizit (What is it?) Izzy, care conţine şi întrebarea şi răspunsul, semn că până şi cei care au ales-o, organizatorii JO 1996, de la Atlanta, şi-au dat seama că e dificil de ghicit. Este un kitsch psychedelic greu de egalat.
4. JJ
Este mascota echipei de fotbal Wigan Athletic, din Premier League. Într-un joc al bărbaţilor ei au ales o mascotă-fetiţă, JJ. Nimic nu te îndeamnă să spui "Suntem mai puternici!", când vezi o asemenea făptură, cu unghiile perfect manichiurate.
3. Stanford Tree
Este mascota celebrei Universităţi Stanford. Una dintre cele mai prestigioase unităţi de învăţământ din lume a ales să fie reprezentată de un copac înseilat pe fugă, din nişte cârpe. N-a ieşit deloc un lucru frumos.
2. The Spheriks
Ei sunt Ato, Kaz şi Nik, creaturi generate de computer şi alese ca mascote de Japonia şi Coreea de Sud, pentru CM 2002. Ciudate creaturi extraterestre, care numai drăguţe nu pot fi considerate.
Nr. 1 Geoduck
Este o moluscă al cărei cap este acoperit cu un imens turban, care poate da naşte la multe aprecieri şi speculaţii. Oricum, este unul dintre cele mai urâte lucruri de pe planetă. O şcoală, The Evergreen State College, din Olympia (Washington), au ales-o să fie mascota lor. În cel mai bun caz, poate fi asemuită cu o murptură blindată.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro