Amy a fost desemnată cel mai mare iepure din lume, detronându-l pe nimeni altul decât pe partenerul ei Robert. Un indian deţine recordul pentru cel mai lung păr crescut pe ureche, iar de Paştele catolic a fost înscris în Cartea Recordurilor cel mai mare ou de Paşte din lume.
Ed Byrne, expert în karate a spart 55 de cărămizi din beton în 5 secunde, la Montevideo a fost făcut şi apoi mâncat cel mai mare grătar din lume, în timp ce David Blaine şi-a mai adăugat două recorduri la colecţie.
Robbie Knievel a sărit cu motocicleta peste 24 de autobuze, în Columbia a fost confecţionat un poncho care cântăreşte 700 de kilograme şi care s-ar potrivi perfect cu perechea de blue jeans ce măsoara 43 de metri confecţionată de croitorii din Lima.
Printre recordurile alimentare mai amintim cea mai mare salată de fructe, bulzul de 150 de metri din Covasna şi cel mai mare ceviche din lume. Jocurile Olimpice de la Beijing au generat şi un altfel de record: un chinez şi-a înfipt în cap 205 ace, cu steagurile tuturor ţărilor de la J.O.
Un artist albanez a obţinut cel de-al treilea record Guiness cu un mozaic din dopuri de plastic, la Viena a fost ridicat cel mai înalt turn din piese Lego, cel mai rapid sculptor de dovleci este un profesor din New York, cele mai lungi picioare îi aparţin rusoaicei Svetlana Pankratova, iar în Olanda au fost răsturnate peste 4 milioane de piese de domino.
Un elveţian a făcut o călătorie în jurul lumii cu un taxi care funcţionează cu energie solară. Moş Crăciun a primit cea mai lungă scrisoare de la Braşov şi cei mai mulţi Moşi Crăciuni care împart cadouri au fost la Bucureşti.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M