Canadianul Jim Carrey, în vârstă în vârstă de 48 de ani, a devenit cunoscut la începutul anilor '90, cu filmul "Ace Ventura: detectivu' lu' peşte". Cu toate că filmul nu a fost privit cu ochi buni de critici, fiind nominalizat la premiul Zmeura de Aur la categoria Cel mai prost debut, pelicula s-a bucurat de aprecierea publicului. Jim Carrey interpretează rolul unui detectiv de animale şi are ca misiune să descopere cine a furat mascota echipei Miami Dolphins, chiar înainte de Superbowl. Freza cu care a apărut în acest film este memorabilă, iar apariţia în Tutu a stârnit hohote de râs.

Pentru rolul din "Masca", Jim Carrey a fost transformat de o echipă de stilişti. Stanley Ipkiss, un funcţionar de bancă, este o persoana mult prea cumsecade, dar care este luată peste picior de toată lumea. Totul se schimbă pentru Stanley în momentul în care găseşte o mască. Îmediat cum îşi pune masca pe faţă, Stanley se dezlănţuie şi se transformă într-un personaj sălbatic şi lipsit de complexe.

După succesul cu "Masca", Jim Carrey primeşte rolul Riddler din Batman Forever, în regia lui Joel Schumacher. Actorul atrage aprecierile criticilor şi ale fanilor prin apariţiasa spectaculoasă.

În "How The Grinch Stole Christmas", personajul lui Jim Carrey se ia la luptă cu spiritul Crăciunului, furând toate cadourile. Machiajul şi costumarea lui Carey pentru rolul micuţului personaj verde, Grinch, a durat între 3 şi 8 ore. De altfel, lungmetrajul a obţinut şi premiul Oscar pentru cel mai bun machiaj.

Lemony Snicket's a series of unfortunate events. În 2004, Jim Carrey este distribuit în rolul diabolicului Count Olaf, un maestru al deghizărilor care vrea cu orice preţ să pună mâna pe averea orfanilor Baudelaire. Şi pentru a pune în aplicare planul, personajul lui Carrey devine asistentul Stephano şi capitanul Julio Sham. Iniţial, pelicula trebuia să fie regizată de Tim Burton, cu Johnny Depp în rolul principal.

Specialiştii în machiaj de la Hollywood şi-au făcut treaba atât de bine la filmul A Christmas Carol, noua ecranizare a cărţii omonime a lui Charles Dickens, încât Jim Carrey, interpretul rolului principal, este practic de nerecunoscut. Munca oamenilor de la machiaj, care a însumat zeci de ore pe durata filmărilor, a avut un rezultat aproape de perfecţiune: spectatorul nu are decât şansa de a-l ghici pe cel din spatele măştii.











Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M