Foto: sxc.hu

"Este foarte îngrijorător faptul că, în România secolului 21, fetele de până în 20 de ani încă declară că le este frică sau ruşine să meargă la medicul ginecolog şi preferă să se informeze despre contracepţie după ureche. Credem că este foarte important ca fetele să practice un comportament responsabil modern în viaţa de cuplu. Frica de ginecolog reprezintă în România un fenomen la fel de îngrijorător ca răspândirea bolilor cu transmitere sexuală sau numărul mare al întreruperilor de sarcină", spune Alice David, Senior Brand Manager Sensiblu.

Potrivit aceluiaşi studiu, doar jumătate dintre tinere se protejează la fiecare contact sexual, iar peste 60% dintre ele au declarat că şi-au început viaţa sexuală înainte de a împlini 18 ani. Peste 43% dintre tinere folosesc doar ocazional metode contraceptive, în timp ce un procent de 5% lasă acest lucru în grija partenerului.

Studiul a fost realizat în perioada 17-30 noiembrie, pe un eşantion de tinere, active sexual, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 20 de ani.