Gafele din timpul interviului cu angajatorul devin bile negre şi îţi slăbesc şansele de angajare. Specialiştii site-ului de recrutare Myjob au identificat câteva greşeli care te pot elimina din cursa pentru obínerea unui job.
Primul lucru pe care trebuie să-l eviţi este să întârzii la interviu şi să nu anunţi. Se poate întâmpla oricui să întârzie din motive independente de el. Uneori eşti prins în trafic, chiar dacă ai plecat cu 20 de minute mai devreme tocmai ca să eviţi sa ajungi prea târziu la interviu. Totuşi, să întârzii fără să anunţi devine o problemă, pentru că intervievatorul poate interpreta acest lucru ca pe o lipsa de respect din partea ta. Mai mult, să te prezinţi la interviu cu jumătate de oră întârziere şi să te comporţi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat poate fi considerată una dintre cele mai grave greşeli.
Minciuna este una dintre cele mai frecvente gafe. Ca în orice interacţiune, minciuna e unul dintre cele mai grave lucruri pe care le poţi face. La un interviu de angajare, dacă ai minţit în CV şi nu eşti pregătit să susţii cu argumente credibile acea minciună, astfel încât angajatorul să nu îşi dea seama că încerci să îl păcăleşti, îţi tai orice şansă să obţii acel job.
O altă eroare frecventă este să îţi vorbeşti de rău fostul angajator. Oricât de mult îţi doreşti să pleci de la actualul job din cauza şefului sau a interacţiunii proaste cu colegii, niciodată nu trebuie să îţi vorbeşti de rău fostul angajator.
Candidaţii uită să-şi închidă telefonul înainte de interviu. Bineînţeles, problema nu este că nu ţi-ai închis telefonul, ci că eşti sunat sau primeşti mesaje sonore. Acest lucru denotă lipsă de respect faţă de angajator.
O altă greşeală frecventă din timpul interviului: mulţi candidaţi se poartă prea familiar cu recrutorul. Nu este nimic greşit să fii relaxat la un interviu de angajare, însă este cazul să menţii o tentă profesională. Nu spui glume, nu dai detalii personale care nu au nicio legatură cu jobul pe care îl ai în vizor, nu pui, la rândul tău, întrebări personale.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M