Facebook s-a dovedit acum câteva zile cel mai bun liant între un deţinut şi un paznic de închisoare, deveniţi prieteni la cataramă cu ajutorul reţelei sociale. Brandon Neely, fost paznic la Guantanamo Bay, îşi căuta pe Facebook foştii colegi din vremurile în care încă mai lucra la celebra închisoare din Cuba, când a decis să verifice şi numele unor deţinuţi de care era responsabil la acea vreme. A dat peste Shafiq Rasul, un fost prizonier, stabilit între timp în Marea Britanie, i-a trimis un mesaj şi a rămas cu gura căscată când acesta din urmă i-a răspuns. BBC a mirosit potenţialul poveştii, a intrat pe fir şi a aranjat o întâlnire la Londra între cei doi, care urma să fie difuzată în direct joi de către Radio BBC 5.
Istoriile inedite care au răbufnit în ultimele luni pe Facebook, Twitter şi alte reţele sociale au ingrediente care pot face în orice moment cu ochiul producătorilor de la Hollywood sau marilor reţele de televiziune de peste Ocean. Nu întâmplător în toamna acestui an vom avea parte de un film, The Social Network, care vorbeşte tocmai despre reţeaua socială condusă de Mark Zuckerberg.
REALITATEA.NET face un top al celor mai neobişnuite poveşti care s-au consumat în reţelele sociale.
O femeie a pierdut ajutorul social din cauza Facebook
Nathalie Blanchard, o femeie din Quebec care primise un îndelungat concediu medical din cauza unei depresii, a rămas fără ajutor social după ce a postat pe Facebook poze cu ea în care arăta că se simte bine. Angajată la IBM, Blanchard era în concediu de un an şi jumătate, când compania de asigurări a dat peste pozele de pe Facebook în care femeia radia de fericire pe plajă şi la un show de strip-tease, arată Now Public.
Mirele şi-a anunţat nunta pe Facebook chiar de la altar
Nunta care a făcut cel mai rapid înconjurul Facebook l-a avut protagonist pe Dana Hanna, mirele care a făcut update pe Facebook la relaţia sa cu proaspăta mireasă direct din faţa altarului. Dezvoltatorul de software a aşteptat toate rigorile religioase, după care a scos tacticos telefonul şi a făcut cunoscut tuturor cunoştinţelor de pe Twitter sau de pe Facebook. După care i-a dat pur şi simplu soţiei telefonul să facă acelaşi lucru de pe contul ei. În tot acest timp, preotul s-a mărginit să spună adunării: "Dana îşi face update la statusul de pe Facebook".
Soţie părăsită pe Facebook
Americanului Neil Brady îi lipseşte curajul cu desăvârşire sau e lipsit de orice eleganţă. Altfel nu se poate explica motivul pentru care a decis să destrame propria căsnicie cu un status marital modificat dintr-un singur click pe Facebook. Emma a rămas şocată când o prietenă din Danemarca a sunat-o să afle dacă este în regulă. "O mulţime de oameni cu care nu mai vorbisem de ani de zile m-au sunat să vadă cum mă simt", declara Emma Brady pentru Daily Mail.
Scăpat de puşcărie cu ajutorul Facebook
Un mesaj postat de adolescentul american Rodney Bradford pe propria pagină de Facebook, în octombrie, l-a ajutat să scape din arest. Tânărul ajunsese acolo după ce fusese acuzat de o infracţiune comisă în Brooklyn. Judecătorii l-au eliberat după ce au concluzionat că mesajul a fost trimis de pe un computer aflat în casa tatălui lui Rodney Bradford, unde tânărul susţinea că se afla în momentul infracţiunii. Nu toată lumea este însă convinsă că un astfel de precedent este de bun augur. "Cu un username şi o parolă, oricine poate pune informaţii pe Facebook", spune Joseph Pollini, profesor în cadrul John Jay College of Criminal Justice, care adaugă că adolescenţii de azi sunt suficient de descurcăreţi pe net pentru a-şi construi un astfel de alibi.
Băiatul care şi-a tatuat un Pokemon după ce a pierdut un pariu pe Facebook
"Dacă primesc 1.000.000 de voturi, îmi tatuez un Pokemon pe spate" este un mesaj postat de un tânăr ecuadorian care regretă şi în această clipă momentul mai puţin inspirat când s-a gândit să facă un asemenea pariu. Provocarea lansată pe Facebook a adunat 50.000 de oameni numai în prima zi care s-au alăturat grupului de susţinere. Intimidat de numărul în creştere al celor care doreau să-l vadă tatuat, José Romero şi-a şters contul de Facebook şi s-a făcut nevăzut pe vecie.
Un băiat răpit şi-a regăsit familia după 22 de ani cu ajutorul Facebook
Alex Anfuso, un băiat din Italia răpit de tatăl său la vârsta de 5 ani şi dus în Egipt, a reuşit să afle adevărul despre familia sa după ce a postat un mesaj pe Facebook. Anfuso a scris mesajul "Numele meu este Alex. Îmi caut familia. Îmi caut mama". A contactat apoi toate persoanele de pe Facebook care aveau numele Anfuso. În cele din urmă a dat peste un tehnician care lucra la televiziunea RAI şi care avea acelaşi nume cu el. Cu ajutorul acestuia, Alex Anfuso a reuşit să apară într-un show tv, unde şi-a spus povestea, arată Corriere della Sera. Din păcate, a aflat în cele din urmă că mama sa murise.
James Bond deconspirat de fotografii postate de soţie
Sir John Sawers trebuia să ajungă şef al serviciilor secrete britanice, însă o neglijenţă a soţiei i-a fost fatală pentru viitorul job. Aceasta a postat în iulie anul trecut fotografii care arată locul în care locuiau cei doi, precum şi cine le sunt prieteni. Postările s-au dovedit foarte deranjante şi complet nepotrivite, relatează theweek.com.
Un evadat retrimis în arest după ce s-a dat în stambă pe Facebook
Un răufăcător pus pe glume a fost prins de curând după luni de zile în care poliţia a fost pe urmele lui, relatează The Guardian. Craig Lynch adunase 40.000 de prieteni pe Facebook, cărora le împărtăşea poze cu curcanul de Crăciun şi rânduri în care povestea cum a cerut ajutorul poliţiei pentru a găsi diverse adrese în Londra.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M