A mai rămas o lună până la debutul celei de-a 19-a ediţii a Campionatului Mondial de fotbal. Fiecare turneu a avut momentele sale memorabile şi probabil aşa se va întâmpla şi cu competiţia găzduită de Africa de Sud, mai ales că este prima ediţie ce se dispută pe Continentul Negru.
Goluri fantastice, situaţii jenante sau greşelile monumentale sunt sarea şi piperul celei mai populare competiţii globale, care ţine cu sufletul la gură aproape întreaga planetă.
Cele mai ciudate astfel de momente au fost centralizate de The Bleacher Report sub titlul de Cele mai bizare 10 momente din istoria fotbalului.
10. Croatul Simunic a primit trei cartonaşe galbene într-un meci
S-a întâmplat la CM 2006, la meciul din faza grupelor dintre Croaţia şi Australia. Arbitru era Graham Poll, care i-a arătat lui Simunic primul cartonaş galben în minutul 61. Al doilea a venit în minutul 90, dar centralul nu şi-a dat seama că îl mai avertizase o dată pe jucător şi nici acesta nu s-a sinchisit să părăsească terenul. Abia la finalul întâlnirii l-a primit pe al treilea şi, implicit, pe cel roşu.
9. Atacul lui Benjamin Massing
În 1990, la meciul de deschidere Camerun - Argentina, Massing s-a făcut cunoscut lumii printr-un violent atac asupra lui Caniggia. Massing a fost eliminat, dar Camerun a câştigat cu 1-0. Ceva mai târziu în turneu, în sferturi, Massing a comis-o din nou, făcând un fault în careu, penalty-ul făcut cadou Angliei trimiţând Camerunul acasă.
8. Jackie Charlton, "girafa" suspendată
În 1994 la meciul Irlanda - Mexic, din faza grupelor, selecţionerul irlandez Jackie Charlon încerca să-l introducă în joc pe John Aldridge, la scorul de 0-2. Al patrulea arbitru, un brazilian, i-a amânat însă efectuarea schimbării. În consecinţă, atât jucătorul cât şi antrenorul s-au repezit către arbitru şi reprezentantul FIFA, momente surprinse de camerele tv. În cele din urmă Aldridge avea să intre în joc, marca în minutul 84 scorul de 1-2, dar Jackie Charlton a fost suspendat pentru meciul de la New York, cu Norvegia.
7. Simularea lui Rivaldo
S-a întâmplat la CM 2002, când brazilianul a fost lovit de o minge trimisă spre el de turcul Hakan Unsal. Brazilianul s-a tăvălit pe jos de durere, într-o încercare teatrală de a-l păcăli pe arbitru şi chiar avea să-l convingă să-l elimine pe Unsal.
6. Capul lui Zidane
Faza, din finala CM 2006, este epocală. Era minutul 110 al disputei cu Italia, când după o confruntare verbală cu Materazzi, francezul n-a mai rezistat şi s-a năpustit ca un taur, cu capul în pieptul fundaşului din Peninsulă.
5. Penalty-ul executat de Diana Ross
La ceremonia de deschidere a CM 1994, celebra cântăreaţă trebuia să execute un penalty, iar scenariul era ca după ce mingea intră în plasă poarta să se rupă în două. Numai că Diana Ross a şutat aiurea, iar balonul s-a dus pe lângă. Poarta s-a rupt oricum, fiindcă nimeni nu putea anticipa momentul penibil.
4. Show-ul portarului Ramon Quiroga
În 1978, la meciul din faza grupelor dintre Polonia şi Peru, portarul sud-americanilor a fost protagonistul finalului de meci. A scos o minge dificilă, a încercat câteva driblinguri şi o lansare spre un coechipier şi a primit un cartonaş galben pentru fault la centrul terenului. Echipa sa a pierdut, totuşi, cu 0-1.
3. Şeicul nemulţumit
La CM 1982, Franţa înscria al patrulea gol Kuweitului, dar şeicul Fahd Al-Ahmad Al-Sabah, preşedintele Federaţiei kuweitiene, a coboarât pe gazon pentru a contesta personal acest gol, cerându-le totodată jucătorilor săi să părăsească terenul. În consecinţă, arbitrul rus Miroslav Stupar a dat curs cererii şeicului şi a anulat golul! Francezii au mai marcat o dată, s-a terminat 4-1, iar arbitrul a fost radiat din circuitul FIFA.
2. Povestea lui Jock Coll
La prima ediţie a CM, în 1930, SUA juca în semifinale contra Argentinei. Sud-americanii au fost foarte agresivi pe toată durata meciului şi, la un momendat, antrenorul SUA Jock Coll, a mers personal pe teren să verifice starea "rănilor" săi. Ajuns acolo, el a scăpat pe gazon geanta cu medicamente, care conţinea un recipient cu cloroform, care s-a spart. Drept urmare, selecţionerul a fost făcut KO de mirosul puternic, fiind scos cu targa de pe teren, ca într-un scenariu cu Charlie Chaplin.
1. Mwepu Ilunga, inconştienţa comică
În singura sa participare la CM, în 1974, Zairul a primit 14 goluri în trei meciuri şi nu a marcat vreunul. Înaintea ultimului meci, cu Brazilia, preşedintele ţării, Mobutu Sese Seko, i-a avertizat pe jucători să nu se mai întoarcă în ţară, dacă vor pierde cu mai mult de 0-4. Poate de frică Mwepu Ilunga a ieşit din zid la o lovitură liberă a brazilianilor, înaint6e ca sud-americanii să o execute şi a şutat balonul departe, în terenul advers. S-a încheiat 0-3, dar gestul lui Mwepu Ilunga rămâne de-a dreptul memorabil.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M